Balbaiala

Unde mi-e codru’ sa strig

Acele cuvinte ce frig

Incet si sigur avantul

Imbratisand adanc pamantul?

Unde mi-s norii alabastri

Si luna perduta-ntre astrii?

Vad soarele. Incet s-a dus

Injunghiat de Timpul Apus.

Fugit-a noaptea-n zi?

Nu adormii, dar ma trezii,

Ca mainele e ieri,

Iar azi e nicaieri.

S-a rupt tacerea din zefir

Afara este ura, ‘nauntru e delir,

Iar masca vietii o cazut

Strivita de-un nou Inceput.

Tibetanii realizeaza acele desene din nisip ( mandala ) doar pentru a le strica – metoda de meditatie. Oare asa ar trebui sa mearga? Sa construim doar pentru a termina? Sa investim doar sa tragem linie? Ciudat…sa investesti in finaluri. Oare o fi liniste la ei?

Rondelul de acum

Pe foaie-i greu s-asterni iubirea
Cand rimele sunt oarbe in nestirea
Impasului prezent. Nu mai conteaza daca
E greu sa-i spui hartiei ce sa faca.
S-arate lumii care-mi este norocirea.

Cerul, abrupt imi fura acum privirea,
Din stea in stea se plimba vestirea
Cat te iubesc de mult, chiar daca
Pe foaie-i greu s-asterni iubirea.

Imi este-atat de draga implinirea
Caci tu-mi ridici cu glasul manastirea,
Iar zambetul tau dulce, o lume desfereaca
Cu toate astea insa stiu ca
Pe foaie-i greu s-asterni iubirea.

Iubitei mele.

Loop…

Si intr-o clipa a fo gata…s-a oprit
Si am cazut in gol cu ochii’n asfintit.
Am vrut sa ma ridic si m-am trezit
Strapuns de un trecut si rastignit
Pe-o cruce calda de granit.

Aceleasi scene se repeta iar si iar la infinit,
Acelasi gust dulceag de pelin ruginit,
Aceleasi zambete de gheata m-au zambit
Acelasi zbor in aceeasi apa s-a oprit
Aceleasi versuri negre le-am citit

Prezentu’mi este vag , nedefinit
Si m-am intors in mine iar , m-am ratacit
Si printre picaturi de ploaie-adorm grabit
Cu gandul la un maine neivit,
La frunzele ce nu s-au ofilit.

Nu pot sa-ti zic ce simt…ce am simtit
Asemenea cuvinte nu s-au nascocit
Sa spuna lumii-”am fost lovit!!!”
De copilul ce-a murit,
De sentimentul pretuit.

Sa fii iubita…. sa fiu iubit…