Cicluri.

No, seara m-apuca, uneori, menalcoolia… sau melancolia, cum i-o zice. Si ma mai gandesc, la una…la alta (idei, nu fomei). De ceva timp pot sa fiu observatorul unor personaje, vazandu-le in diferite ipostaze(nu dau nume, chiar sunt irelevante) si stau sa ma gandesc : oare ce-i mai bun? O minciuna in poleiala de fericire, sau o realitate in tzoale verosimile?

Exista posibilitatea ca X sa nu-si observe problemele, fiind, oarecum, orbit de alte activitati. Aceasta situatie sa atribuie “cohoolic”-ilor, c-or fi work, fuck, whateva’. No, lor ce sa le ceri? Ce nu cunosc, nu pot aborda, ca de ranit, ii raneste, asta-i clar. Ok, sa zicem ca astia cu pluta, acesti necunoscatori ai propriei soarte, is scoshi din grafic si din discutzie.

E ciudat (nu zic rau sau bine, pentru ca nu sunt in respectiva situatie ca sa ma pot exprima in cunostintza de cauza), privit din afara, cum unii X-i prefera o sedare a realitatzii cu ajutorul unor situatzii de moment. “Hai, ies cu cutare…hai fac cutare…hai sa…hai…”. Un “haide sa haidem” intru perpetuarea pseudovietzii, ca sa zic asha. Adevaru’ e ca astfel de activitatzi te fac sa uitzi pentru ceva timp problemele, te ajuta sa evitzi, temporar, realitatea. No, si cand se duce efectul activitatii respective, te trezeshti ca iar existi sub auspiciul realitatzii. Da parca realitatea asta nu se vrea traita, asa ca, de la minciuna de grup, se trece la minciuna personala. “Lasa ca o sa…mai e timp…hai ca o sa…las’ ca fac eu…gata…de maine, poimaine…fac! vreau!”. Si acest “hai ca fac” ar trebui sa tzina cam pana lurmatoarea activitate de grup, moment in care realitatea capata iar alte cote, alta geometrie, alte tolerantze. Se mai intampla ca perioada intre doua activitatzi de grup sa fie mai lunga decat capacitatea de acceptare a propriilor minciuni. In acest caz apare lamentarea. “Ce se intampla? Ce nu fac bine?”, plus cateva dialogari cu Dumnezeu in care i se cere socoteala. Scaparea apare tot din partea “prietenilor” : “hai cu noi la o bere, ca-tzi trece”, iar ciclul se reia. Da’ pana cand? Ceva tot tre sa cedeze la un moment dat. Daca cedeaza “prietenii”, se pot gasi altzii, daca cedeaza X…de fel gaseste ushitze de scapare…asta pana s-or inchide toate, in fine, or fi mai multe lucruri ce pot ceda, ce-i cert este ca timpul n-ashteapta dupa nimeni, ba mai mult, chiar ne cam alearga.

Sunt in viatza mai multe cicluri; pe unele le vedem singuri, altele sunt scoase la iveala de cei din juru’ nostru, altele nu se vad deloc, oricum, important e sa-ncercam o diminuare a acestui numar de cicluri nocive (ca de astea-i vorba). De multe ori m-amuz cand vad cate un ciclu d-asta, un tic existentzial. “Ete ba ce prost sunt! Pffff…si era in fatza mea…asa de evident”, revelatzii d-astea cu zambetu’ pe buze.

Nu se pune problema doar la ideea de viatza si problemele ei, ci shi la cazuri simple, gen “vreau sa-mi iau cutare, dar…”. Acest “dar” lasand loc de mult “NU” in acest plan “bine pus la punct”. S-a dovedit stiintzific ca daca vrei, potzi. (e ca suna fain? mai ales cacofonia). Adevaru-i ca totul e posibil, da’ cu anumite pretzuri, pretzuri ce ni le putem permite au ba. Putem sa ne permitem sa nu ne luam o mashina, un pix, un ceas, un ursuletz cu chitzaitoare, da’ nu cred ca putem pune vreun semn de intrebare asupra cursului vietzii. “Oare e bine sa traiesc? Hmm…parca nu-i bine…ba parc-ar fi bine…si totusi…”. Sunt sitzuatzii in care putem alege, altele in care nu putem alege, iar altele in care nu se pune problema de ales.

No, ma duc s-adorm, ca se pare c-am intrat si eu intr-un ciclu cu P.C.-ul asta pagubos. Huo tehnlogiei! Amish rulz!

Intrebare intrebatoare.

Oare…daca toate femeile ar face anal, ar mai exista atatzi homosexuali?

The end of the world,

Imi aduc aminte ca se vorbea candva despre un unu’ care-a pus bani buni pe un pariu ce viza data in care lumea sa va sfarshi. Stau si ma-ntreb…cine va inmana premiul, si cui? Asta in cazul in care cashtiga.

Pietre si greseli.

Hmm, de cate ori nu v-au zis ai vostri (parintzi, prieteni, binevoitori) “nu face aia! treaba ta. o sa te doara si o sa regreti”? Si de cate ori ati acceptat sa nu-ncercati sa verificati empiric situatia? Si, cand v-atzi ars ce-atzi facut? Eu unu’ am facut mai mereu haz de necaz “Ehhh…la mine n-a fost asa de rau ca la tine!”, “taci ca ma pricep”, “sunt cascador”, in fine, ceva acolo ca sa dau un dram de zambet patzaniei. Deh, daca n-am zambi, macar oleaca acolo, n-ar fi mumos. Ei, si cand va aflati iar in aceeasi situatie, stiati ce-i de facut, acum deja dadeatzi sfaturi. Da’ deh, omu’i om si tre sa fie el cumva aiurea. Ba da sfaturi gen “eu stiu, ca eu am trecut prin asa ceva” si, cand sunt ei iar in situatie, iar o comit. Ba mai mult, imi plac la nebunie carturishtii, adicatelea aia de le shtie pe tuate, ca deh, ei a citit intr-o carte la moda cumca shica, sau na…asa cred ei. Si n-ar fi o problema sa creada, fiecare are dreptu’ la opinie, da-i absolut enervant cand ii vezi ca te-ar calca in picioare, te-ar linsha, asta fara sa-ncerce sa se transpuna macar pentru o secunda-n locu’ tau, macar asa…de trefla. Nope, ei funa si tulgera cu invatzaturile elderilor intr-o mana, si cu sceptrul dreptatzii in celalalt. Pfff…si cand se trezesc intr-o situatie asemanatoare, devin ceea ce scuipau si spurcau, calcandu-i pe elderi in picioare, cu tot cu invatzaturile lor, si facand din sceptru o alta tzepusha a durerii, razbunarii…un translator al interiorului.

Sa fim serioshi, ne e asha de ushor si de placut sa stam calmi si sa dam povetze unui om in suferintza. Suntem chiar mandrii de noi. “Oau, ce cuvinte deshtepte-mi ies pe gura! Vai, ce intzelept sunt!” si ne plimbam putzin prin fatza oglinzii “mmm…ce bine-mi shade in tzoale de invatzat si cumpatat. ahh cata dreptate am”. E asha de ushor sa arunci cu piatra “al dreq…ce-a putut sa faca!!! Huo…te vom linsha pentru ca nu esti la fel de nepatat ca noi”.

Asa de greu e cand esti prins in focuri. “CE MAAA?!!! DU-TE MA-N %$^%$%^ CU SFATURILE TALE CU TOT!!! CE STII TU?!! “. Verticalitate canci, ratziune nema, cumpat oha, stabilitate nino-nino.

Si ii ador pe cei de-afara ce se baga, doar asa ca au ei o idee. De multe ori, cei implicatzi nu cunosc toate datele, d-apai niste privtori. Nu ca i-as bate pe cei ce se baga, da’ s-o faca cand trebe si cum trebe…si daca afla careva cum tre sa te bagi, sa-mi zica si mie, ca eu nu m-am prins inca, asa ca stau mai pe spate, mai spre proiector, mancand floricele.

Deci, pana la urma…este ipocrizia sau lipsa de experientza cea care ne face sa ne indoim de noi. Pfff…sa ne-ndoim de noi? Noi care eram cei care nu aia…nu aia…nu aia…. Deci razbelul cu noi inshine mi se pare cel mai dur. La o adica, de restu’ pute face abstractie, da’ de noi…cam greu, si daca noi nu ne palmuim si ne iertam, atunci cine s-o faca? Ceilalti au si eu problemele lor, au si ei interioarele lor, mai goale, mai pline, mai vii, mai moarte, da’ le au si au si ei de luptat. Iar suferintzele nu se compara. Sunt atatzia factori la mijloc incat nici nu merita amintite.

Cred c-am vrut sa zic ceva deshtept, da’ mi-a iesit o insiruire de ce mi-o trecut prin gand.