E mai multe de zis. Care este.
Asa, ultimile mele-ndragostiri muzicale-s D. Batistatos si Akira Kosemura, amandoua de ambiental. De dimineti sau nopti tarzii, de respirat incet vantul, de ridicat soare din nisip si scuturat in picaturi de ploaie.
D. Batistatos – Crazy Sick Monkeys
show_558ffe0ddcf7d6(448, 46);
Akira Kosemura – Orgel
show_b051ee2afa7f0a(448, 46);
Acum iau pauza de la scrisul post-ului, ca tre sa-i scriu si mamei ceva. Doar e ziua ei. 25 de ani implineste… sau stai, suntem in 2008, deci cred c-a trecut la stadiul de 28. Eniuei, e ziua ei.
Jazzanova ne saluta pe 21 martie din Fabrica. Sa fiu acolo este un fapt clar! Informatii despre belete aici. Hai ca ie ieftine. La cum se misca treburile, te pomenesti ca o sa ne trezim cu un Kruder & Dorfmeister pe la noi in curand. Alta obsesie de-a mea.
Kruder & Dorfmeister – Donaueschingen
show_0054a41e5adcb9(448, 46);
Gata, scrisei mamei. Cred ca i-a fost dor de stilul meu de a oferi.
Am si eu o intrebare. Stiti cum paseste lumea pe peronul statiei de metrou, nu? Incet, conturat si atent de parc-ar constientiza fiecare pas facut. Nu exista graba, nu exista agitatie, nu exista nesiguranta. Vin de la sine: stang, drept, stang, drept… Deunazi m-am trezit ca merg doar asa… adica simteam nevoia de a merge ca pe un peron. Un peron extins, fara metrou sa vina sau sa plece. In statie la Unirii s-a instaurat mersul peronic ( sau de peron, cum vreti a-i spune ). Nu stiu de unde-a venit sau unde s-a dus dupa o vreme, dar a fost prezent si s-a impus. Atunci am vazut ca lucrurile se vad altfel, ca se vad alte lucruri… existente in mod general, dar ignorate din cauza vitezei, ca deh… graba strica treaba… si viziunea asupra lucrurilor, se pare. E ca si cu cititul: altfel intelegi cand citesti pas cu pas cuvant dupa cuvant si altfel e cand citesti pe diagonala. Noi traim, in general, in diagonala, trecant peste printreranduri neavand habar de randuri. Deci viata nu-i frumos de parcurs in diagonala, ca doar n-a fost scrisa pentru a fi citita-n diagonala. Litera cu litera, rand cu rand, pagina cu pagina.
Si cum ziceam, am vazut… vad.
Cand merg cu privirea in podea vad pasii deplasandu-se rapid pe langa ai mei; ca intr-un videoclip din acela unde eu sunt venit din alt plan, suprapus peste agitatia celorlalti. Dar acum e real: se vede fiecare pas de-al lor cum alearga pe langa ai mei de parc-ar fi cu totii intr-o viteza superioara. Eu merg la relanti.
Vad… ce vad? Vad siluete, forme apetisante, vad multe domnisoare cum se uita la mine, unele chiar zambesc. Poate n-or mai fi vazut un inginer venind de la munca mergand peronic. Eu nu schitez nimic la ele, doar le privesc. Evident, nu-s singurele ce se uita, ca doar nu-s singurele ce se mira, dar na… imi vad de pasii mei, de pasii lor. Oricum, multi nu-nteleg de ce merg eu asa-ncet si calm. Doar simplul fapt ca nu inteleg subliniaza ca n-are rost sa le explic.
Vad oameni cu mainile-n buzunare. Si eu le am in buzunare, dar nu la geaca. Nu poti tine mainile-n buzunarele gecii cand mergi peronic. E musai sa le tii in buzunarele pantalonilor. Sunt si altii de le tin asa, dar sunt falsi, ca ei alearga, se grabesc. Cand le tii in buzunarelele pantalonilor nu faci decat sa intaresti starea si mersul, sa le adaugi un alt element definitoriu. Asta daca nu esti fals.
Vad cupluri. El mofturos – ea obedienta, el player – ea proasta, ea tafnoasa – el plictisit, ea crizata – el enervat, el porc – ea curva, el fericit – ea fugind, ea fericita – el speriat, el aici – ea dincolo. Si multe altele. Doar doua elemente dau nastere la atatea solutii. Atatea valente dintr-o alaturare atat de simpla.
O domnisoara trece pe langa mine. Ma uit la ea in timp ce-si scoate mobilul si raspunde. Dupa lumina ce se-asterne peste figura-i, imi dau seama ca dincolo e el, un el pe care-l iubeste. E aranjata, curatica, dar necoapta intr-ale femeilor. De ce? Pentru ca pute a parfum de la metru si ceva. In timp va sti cum sa-si parfumeze gatul si incheieturile mainilor pentru ca acel miros sa devina ceva intim. Ceva pentru ea si el, sau ea si ea, ca nu facem aci discriminari. E atat de tandru momentul cand ii descoperi mirosul abia cand esti destul de-aproape cu buzele incat poti sa-i saruti lobul urechii. Sau prinzi in nari aroma incheieturilor ei abia cand ii saruti mana. Dincolo de unele distante, aroma devine miasma inecacioasa si nedorita.
A citit mama mail-ul. Inca ma iubeste. Si nu e inca la 28. Abia daca e la 27.
Kruder & Dorfmeister – deep shit pt. 1 and pt. 2
show_82fc58de4c0e4e(448, 46);
Vad copii. Unii agitati si zbenguiciosi. Sunt doi: un el si o ea. Se alearga. Mai cad, dar se ridica. Atunci cand esti mic e usor sa te ridici si sa razi iar in secunda doi. Parintii ii lasa sa se bucure de spatiu chiar si cand odoru’ se-mpiedica si cade-n freza. E important sa-l lasi sa se ridice singur. Tu stii asta, el stie asta. Altul, o fata, e putin mai mare si e deja la varsta intrebarilor. Cu sprancenele-ncruntate a concentrare verifica pachetul de cunostinte al parintilor. Oare ce i-o intreba? Ce simplu este cand stim de unde trebuie sa luam informatia cea mai exacta fara a ne mai agita in privinta veridicitatii.
Vad… de fapt nu vad, aud. Aud oameni fredonand melodii. Nu au casti pe urechi… or fi pe interior. Cert e ca ei canta incet. Sunetul se frange in bolta palatina, buze, nas si mandibula, vibrand. La unul dintre ei am recunoscut decat S-urile. Deci canta o melodie cu multe s-uri. Hmmm… ce melodie o fi fost?
Vad jucarii. Un catelus d-ala de latra cu ochii urati. Cum sa dai cadou asa ceva? Parc-ar fi Terminator varianta canina. Si totusi s-a gasit o ea care sa spuna Vai, ce dragut. Si, evident, era insotita de un el care s-a incumetat sa se discute cu vanzatorul asupra pretului pana ce au cazut de-acord. Cum sa ti se para dragut un strigoi de plus? Un Chuckie ascuns intr-un catel de jucarie emotioneaza. Poate citeste vreun psihopat acest blog si-si da seama ca ar fi bine sa violeze babele imbracat intr-un costum de ursulet. Ieri, in jurul orei 16, doamna Iscalescu a fost violata de un ursulet. Doamna Iscalescu este inca in soc de placere. La cei 86 de ani ai ei nu prea mai ai parte de ursuleti.
Alte jucarii interesante sunt pisicutele. Ei… nu orice pisicuta, ci alea de zici ca tocmai s-a lansat un mare proiectil atunci cand miauna. Miieeeeeewwwwwwouuuuuuuu. Lipseste buf-ul, ca-n rest e tot peisajul. Astept mesaje pe ymsn cum ca pe 18 august 2010 toate pisicutele mai sus amintite vor prelua controlul omenirii si daca nu li se va da crezare, vor exploda, adaugand astfel buf-ul lipsa la peisaj. Daca tot exista Politia Animalelor, de ce nu exista si o politie a esteticului? Corect! Politia Esteticului si a Bunlui Gust in actiune! Snopim orice lipsa de bun gust, orice tampenie enervanta, orice mimeaza valoarea.
Mai sunt si pasaricile nebune. Alea de le ciocani sau le fluieri si incep sa piuie. Cred ca-i o jucarie pentru aia de-asculta minimal, ca sa aiba si ei pet pe gustul lor. Pe fundal un ticait de ceas, iar la inaintare o pasarica d-asta nebuna: tic-tac, piu-piu, tic-tac, cip-cip, tic-tac, cipiu.
Aud un tip la telefon Sunt la un cazino. Ce scrie pe el? La intersectie, da. O sala de gimnastica. Dupa care se intalneste cu ea.
- Uite ce scrie pe ala.
- Pai eu de unde sa stiu?
Ea: - Hai da-o in pula mea.
(…) mai era ceva, dar am intrat in magazin si i-am lasat cu iubirea lor.
Vad o fata care ma ia cu Domnu’, bagati-mi si mie fisele astea, ca eu nu stiu cum se face. E o fatuca cu pielea neagra si zambet pierdut. Vroia si ea doua cafele si nu stia cum se baga fisele. A venit doamna de la vanzare si i-a demonstrat cum se face. Eu aveam inca a doua fisa a ei, ca doar vroia doua cafele. Dupa ce s-a umplut primul pahar ea inca se uita la mine. I-am dat fisa si i-am zis Baga tu, sa-nveti. A bagat. Sper c-a invatat.
Cand merg asa vad ce scrie pe pereti. Nu tot, dar mult. Declaratii de amor, declaratii de lupta, nelipsitele muie tie… si tie… si tie, reclama vreunui club, o maxima minimizata de vremuri sau mentalitati, nume de personaje mazgalitoare cu spreiul a peretilor, dileme. Ce sa mai, o intreaga existenta este insirata pe ziduri.
E putin altfel cand merg ca pe peron. Altfel se simte timpul, altfel se vad lucrurile, altfel miroase o domnisoara, altfel se aude o muzica, altfel arata o porcarie de jucarie, altfel exista cei de langa. Desigur, se vor gasi destui sa-mi spuna Esti un idiot! Ai pierdut 10 minute din viata astfel. Cum le vei recupera? Mai poti sa le castigi inapoi? Nu stii ca timpul este irecuperabil? Nu stii cat de mult conteaza timpul in ziua de astazi? Hmm… se prea poate sa fiu un idiot si sa pierd 10 minute din punct de vedere al masurarii timpului in mod pragmatic. Nu le voi recupera pentru ca… nu am cum sa recuperez ceva castigat, deci nu pierdut. Nu cred c-am pierdut acest timp, pentru ca nimic nu se pierde, totul se transforma, deci l-am transformat in altceva. Am luat timpul unei vieti traite pe diagonala si l-am transformat intr-un mers la relanti. Sa fi gresit oare? Neahh… Cand mergi pe peron nu gresesti.
De incheiere… ceva clipe de mers… evident, pe peron.
Kruder & Dorfmeister – Gone
show_d4b9736ce18997(448, 46);
Stang… drept… stang… drept…
. Si de data asta ma intreb “ Oare avea nevoie de mai multe informatii? 
