Circles

show_ab139c1616cb5b(448, 46);

Bostich+Fussible – Rosarito

Am învăţat cu timpul că tot răul spre bine, sau na… marea majoritate a răului e spre bine. Nu d-alta, dar ar trebui să fim perfecţi pentru a aprecia exact fiecare eveniment. Şi iarăşi stăm să ne gândim dacă perfecţiunea n-ar putea fi perfecţionată de la om la om. Fiecare şi-ar dori o altă perfecţiune, deci la fel cum nu putem defini normalitatea, la fel nu cred că se poate defini şi perfecţiunea pe care-o poate dobândi un om, fără a deveni robot.

La DeMaio am văzut că ăia cu iphone au venit cu o idee de marketing genială, un gâdilici de orgoliu de nota 10. Nu, nu pentru mine sau pentru voi, care suntem, zic eu, oameni ce nu dispun de 999 de coco pe care să-i plătească pentru un icon de ţăran snob cu “I Am Rich”, mai ales că e versiunea beta, mă gândesc eu, că în versiunea finală va fi prezent un scroll text sub icon cu “I Am Rich And Stupid Enough To Pay 999$ For A Stupid Icon”. Aştept şi versiunea-n română “Am bani căcălău”.

Bun, deci vreau la mare! Nu, nu pentru că m-am săturat de mică, ci pentru ca mi-e dor să stau precum un porc leneş tolănit pe un colac, cu ochii în soare, picioarele-n apă şi gândurile-n stele. Mi-am zis eu anul ăsta că e cazul să-ncep să învăţ să mă bucur de toate cele, iar leneveala merită destul de multă atenţie, ba chiar o aprofundare. Nu ştiu unde, dar o să!

Si de fapt nu e Soundwaves, ci Sunwaves. Nu ştiu de ce, dar m-am uitat la afiş de atâtea ori şi am înţeles de fiecare dată ce-am vrut eu. Ce-nseamnă să fii consecvent şi sigur pe tine! Oricum i-ar zice, important e că o să fiu acolo.

Mai erau câteva idei ce se doreau exprimate, dar casc cu lene şi lipsă de chef, aşa că o luăm noi frumuşel spre mare în scurt timp şi ne bucurăm de ce-o fi p-acolo. Sper că nu e vreo furtuna-n program, că nu mă mai joc!

La recitire.

Metallicall!!!

Acesta e genul de post ce-ar avea o mie de începuturi, dar niciunul n-ar fi potrivit. Mi-am scris în cap primele rânduri de prea multe ori pentru a le mai ţine şirul; mai ales noaptea trecută, după ce-am asistat la un show de zile mari. Evident că emoţia a făcut ravagii la nivelul cortexului şi al epidermei, deci e de înteles şi oscilaţia mea.

Bon! Auzisem în ultima săptămână voci că Metallica nu mai e ce-a fost, că o să promoveze noul album, că nu mai au vlagă, că sunt boşorogi, că în ultimile concerte au fost lame, că plm, chestii d-astea spuse în lipsă de ocupaţie. Ei bine situaţia a fost cu totul alta, ba chiar opusă tuturor aşteptărilor.

Kill ‘Em All
Ride the Lightning
Master of Puppets
…And Justice for All
Black album

Şi… atât! Chiar dacă mulţi se aşteptau ca repertoriul lor să conţină piese mai noi, mai comerciale, ba chiar de promovare la Death Magnetic, situaţia a fost alta, tracklist-ul conţinând piese doar de pe primele albume. Da… evident că nu toate au fost cântate la unison de toată lumea prezentă, dar efectul de masă şi conexiunea-ntre trupă şi spectatori au reuşit să antreneze marea majoritate a celor prezenţi într-un amalgam de trăiri, ţipete, strigăte, aplauze, furii, pogo, fluierături, ţopăieli şi alte cele.

De plouat a plouat in draci. Adică ma resimt cu brio după eveniment, dar a meritat. La o adică prefer o vreme urâtă la un concert fain decât o vreme frumoasă la un concert de doi lei. Ahh! Iar îmi aduc aminte de Fartboy Slim şi mă ia cu scaune.

Sonorizarea a cam lăsat de dorit, ce-i drept. Nu mai spun de trupa din deschidere ( habar n-am cum îi spune, sincer ), de la care-am prins decât nişte îngî îngî şi this is our last song, moment de aplauze. Logic.

Lumea. De milioane! Nişte indivizi din faţă stânga au ţipat tot concertul Seek and destroy!. Şi a fost. Spre final, ca o mică cireaşă pe tort. Un tip era cu gipsul şi scaunul după el, că deh… s-o fi accidentat după ce-a cumpărat biletul. Un roacăr burtos şi beat blană ţopăia în spate cu o domnişoară. Un alt roacăr, dar mai slăbuţ, se suise cu picioarele pe umerii altor doi roacări şi tot aşa. The usual shit.

Au fost câteva efecte prezente: artificii şi focuri. Evident, cele mai multe s-au declanşat la One. Ah da, apropo de One, lumea a explodat abia la primele acorduri de chitara, asta după intro-ul arhicunoscut desprins din război. Poate mulţi cunoşteau doar vreun radio edit ciudat.

Concluzie. Nu ştiu dacă e de vină vreo criză a vârstei a doua, sau cei de la Metallica sunt nostalgici, sau chiar s-au trezit, cert e că aseară a fost un concert fain desprins dintr-un old school nemuritor. Mulţumiri pentru stare!

via Andrei:

Cocktail de vară

Am cu un an mai mult decât aveam la ultimul post. Am îmbătrânit şi-am mai regretat o zi că timpul nu poate fi fraierit din vorbe. Nu-i bai, sunt tânăr şi neliniştibil, iar viaţa cică s-ar dori trăită.

Prydz, Raoul Russu, Sander van Doorn, Junkie XL. După episodul Hawtin almost back 2 back cu Villalobos şi Circoloco, a urmat un alt treilea concert din 7 festival.

Vineri fu concert Eric Prydz. Evident că ne-am gândit şi noi că main dj-ul intră cel puţin de la 1, aşa că nu ne-am grăbit să ne facem simţită prezenţa la Arene. Ajungem în jur de 1 şi ne încadrăm în eveniment. Până la 2 ( parcă ) a băgat Raoul Russu. Minimal bun. OK pentru o oră, aşa de warm-up. Gata! E 2, deci trebuie să intre Eric Prydz. Mmmm… nu chiar. A intrat Sander van Doorn care-a mixat bine rău. Adică unul dintre cele mai reuşite seturi, acompaniat fiind şi de jocurile vizuale de excepţie. De remarcat că omul ştie bine cum intră muzica, astfel încât nu-ţi lăsa răgaz să te plictiseşti de vreo melodie, totul legându-se foarte fain. Spre finalul prestaţiei se adăugau nişte boxe. Gata! Clar acum intră Prydz! Ei, când ne-am dat noi seama că de fapt nu urma Prydz, ci Junkie XL, am realizat că l-am pierdut pe invitatul special al serii. Ne-au trecut repede gândurile rele după ce am recalculat seara. Având în vedere că o oră de Raoul a intrat bine, SvD a băgat super şi că Junkie XL a adăugat un plus de forţă şi interacţiune cu publicul, am concluzionat că a fost un concert de trei stele. Adică foarte tare, frate! Că ar fi fost ok să nu-l fi pierdut pe Pryda… ata ete. Mai şi auziserăm unele voci ce spuneau că Pryda a băgat bine. Vă daţi seama că puţin deprimaţi tot am fost în ideea că am ratat la mustaţă o seară perfectă şi că alţii au avut parte de ea. Deh, şi să fi murit capra vecinului şi tot nu am fi trecut uşor peste a noastră.

Să-l citez pe cel ce-a urcat filmele pe youtube: A rupt Sander. A fost zeul nostru aseară. :X Mulţumesc, Doamneeee. Adevărul e că unele concerte chiar renasc trăiri uitate, subapreciate sau neglijate.

Fatboy Slim. După câteva ore de somn şi leneveală ne-am decis că e cazul să mergem şi spre mare, că doar venea mult aşteptatul Fatboy Slim. Cu o zi înainte s-au anunţat drumuri blocate, trafic greu şi alte cele, astfel încât la ora 17 ne făceam planuri să nu-l pierdem şi pe Fatboy. Cum socoteala de-acasă nu se pupă cu aia de pe drum, ne-am trezit că a fost cel mai fain drum spre mare, ajungând prin Năvodari dupa 2 ore juma’ – 2 ore 45, deci mult prea bine. De la să nu-l ratăm pe Fatboy am ajuns la hai să mâncam ceva! hai să ne odihnim!

Cum românul e băiat deştept, întreprinzător şi afacerist, ne-am trezit că plătim 25 de lei pe 4 chiftele şi o porţie de cartofi prăjiţi. Nu, nu le-am mâncat la un local măcar de bun simţ, ci la un împinge tava de 2 lei. Mai pui şi că nu erau cine ştie ce la gust. Deh, ce ţi-e şi cu aceste cantine de pensionari tranformate-n terase estivale. Am terminat de mâncat şi ne-am dus înăuntru. Încă de la primele detalii am început să mă panichez. Adică n-am prea înţeles eu cum s-a ajuns la respectiva poziţionare a scenei, dar na… suntem în România, deci se acceptă. Nu ştiu cine băga în acel moment, dar era un minimal plicticos ce mă enerva, dacă stăteam în picioare. Aşadar mi-am întins hanoracul şi m-am tolănit la o semi-moţăială pentru a-mi conserva psihicul şi fizicul pentru Norman Cook.

Hai că intră! Hai că intră! Şi a intrat cu fast şi… cam atât. Yup, cam atât a fost de concertul Fatboy Slim. După ce acum 2 ani am promovat în draci venirea lui Fatboy şi am avut bafta de a nu fi prezent la concert, m-am gândit că la Năvodari voi şterge regretele, iar în rest lapte şi miere. Incorect! În loc să găsim un tip old school ce păstrează vie tradiţia şi influenţa sa asupra big beat-ului, am întâlnit un boşorog depăşit de vremuri, rătăcit printre mix-uri proaste la melodii faine, treceri din topor de la o melodie la alta, lipsă de inspiraţie, profesionalism sau comunicare. Ah, şi visual-urile erau demne de carioci şi creioane colorate. Cu alte cuvinte, mai multă atmosferă ar fi făcut un winamp lăsat pe shuffle şi visualisation-urile lui. Slavă Domnului că ştiu să fac haz de necaz, că altfel mă zgâriam cu nisip pe vene. Nu mai spun de preţurile la băuturi, poziţionarea standurilor si alte elemente de organizare, că e de prisos. Important e de înţeles că a fost o seară în care s-au combinat în cantităţi aproximativ egale dezamăgirea, iritarea, resemnarea şi sila. Dar în rest a fost bine: am făcut poze la oamenii dezamăgiţi ce se inghesuiau nervoşi să părăsească parcarea. Am râs căcaprele lor au fost mai sodomizate decât a noastră.

Vama. Duminică dimineaţa drumul spre Vamă era mai liniştit ca oricând. Numai bun să visezi la plajă şi soare. Ajunşi în sat, ne-am aranjat cât mai repede pe plajă pentru a lenevi alături de ceilalţi insomniaci sau, după caz, matinali. Deh, ca la mare: lene, taclale şi bere. Ziua ne-am petrecut-o revenindu-ne după două seri interesante, într-un mod sau altul.

Luni mi s-a reamintit că am îmbătrânit puţin. Spre deosebire de anul trecut am avut parte de mai puţine urări, dar au valorat mult mai mult. Mulţam fain la urători! Bon, zi de naştere alertă într-o Vamă aglomerată. Soare, oameni dragi, mare, nisip şi alte cele necesare. Da, băui, da’ de fericire, nu de supărare, deci nu se pune!

Marţi continuarăm lunea în acelaşi ritm alert, că doar e concediu şi ştim cu toţii că din concediu trebuie să te întorci de zece ori mai obosit decât ai plecat.

Vizita, ce-ar fi trbuit să se lungească până joi, s-a terminat marţi pe seară, că deh… parcă-i mai bine mai intens decât cu ţârâita. Carpe diem, că doar suntem tineri.

Fedde le Grand. Toată lumea ştie de Put your hand up for Detroit, The Creeps sau Let me think about it. Cam în acelaşi stil a băgat şi la Arene. Evident c-am aşteptat să termine cu Ida Corr şi Camille Jones, că na… erau şi ele invitate şi trebuiau să ţipe oleacă. Apoi Fedde s-a aranjat la pupitru şi a oferit un set bun cu puţin iz de comercial. În general au fost prezete piese cunoscute sau mixuri ok la piese cunoscute, deci un concert antrenant, în toate cele 2 ore lumea nestând locului. Joie faină.

Supriză-ntârziat-plăcută. Sâmbătă stăteam şi trăgeam o linie sub evenimentele recente: pe Pryda l-am ratat într-un concert de zile mari dăcut de Raoul, Sander van Doorn şi Junkie XL; Fatboy Slim a ajuns şef de scară; Vama e plină de deprimaţi sau na… poate oraşul îi permite omului să-şi ascundă suferinţa; am 26 de ani, iar viitorul trebuie să sune bine; prieteniile necesită eforturi mari, dar nu în ideea de compromisuri, ci de comunicare; Fedde băgă ok; mai ştim să jucăm remy; n-am uitat cum să ne bucurăm de realitate; viaţa e faină când nu e naşpa – tare, ha? Ei, şi cum făceam calculele, am aflat că seara de 11 iulie a fost mai bună decât credeam noi. De ce? Pentru că Prydz nici n-a fost la concert. Ne şi miram cum să bage de la 11 la 1. Pe lângă asta, lumea a fost puţin enervată de repriza destul de lungă de minimal a lui Raoul. Eu am observat că minimalul ( ăla de bun simţ ) e ok ca warm-up, dar maxim o oră şi cam atât am prins noi vineri. Se pare că unii au reuşit să prindă toate cele 4 ore de minimal şi nu prea le-a picat bine.

Românul s-a născut poet, dar mulţi (pseudo) artişti nu cunosc acest amănunt şi cred că se prezintă în faţa unor ciorditori inculţi, lipsiţi de orice simţ artistic. Hai totuşi să păstrăm ceva respect între artist şi fan. La o adică Villalobos merita scuipat pentru isprava sa, iar Fatboy huiduit la scenă deschisă. Nu li s-a servit asemenea tratament poate din respect, poate din lipsa de cojones, dar, spre deosebire de anii trecuţi, ani în care era mai tolerant cu experienţele/experimentele proaste, acum românul îşi conştientizează statutul de plătitor şi om cu simţ artistic şi, uneori, chiar reacţionează. Atât timp cât d.j.-ii ce bagă bine merită aplauze şi cerere de bis, la fel şi incapabilii merită huiduielile de rigoare. Nu suntem groapa de gunoi a muzicii electronice pentru a fi trataţi cu curu’, aşa ca nu mi se pare rezonabil un astfel de tratament, dar na… românul şi înghite mult, iar orice iniţiativă ostilă nu prea are sorţi de izbândă atunci când marea majoritate merge pe ideea că las’, că merge ş-aşa. Să zicem c-a mers ş-aşa o dată, de două, de nouă, dar ar cam fi cazu’ să schimbăm placa, că prea suntem luaţi de proşti. Şi nu, nu mă refer doar la prestaţiile de rahat ale unor d.j.-i, ci şi la organizare. Plătim cât ni se cere, dar, de cele mai multe ori, nu primim calitate nici la jumătate din cât s-ar cuveni. La Arene deranjează enorm problema toaletelor şi japca la băuturi, dincolo enervează lipsa de aerisire şi tot aşa. Cu alte cuvinte sun chestii mici şi de bun simţ, dar deranjante. Şi enervant e că lipsa de respect nu e doar din partea unor artişti, ci şi din partea organizatorilor. Încet, încet, românul învaţă să aleagă decât să se supună. Astfel, preferă să de un ban în plus, dar să merite. Nu puţini sunt cei ce preferă să facă o excursie prin vecini decât să asiste la un fiasco în ţară. Eniuei, nu-i a bună, dar nu ştiu exact cui îi pasă.

Odihnă. Aşa arată un om obosit:

Mulţumim Villalobos! Mulţumim Hawtin!

Ascultaţi câteva minute.

Gata? Ascultarăţi? Bon, deci să vedem pentru ce merită cei doi mulţumirile noastre.

- Pentru că au demonstrat că titulatura de back 2 back este una foarte flexibilă, chiar dincolo de logică. Adică poţi face şi singur back to back, dacă eşti destul de o.k.

- Pentru că au reuşit să minimalizeze chiar şi minimalul.

- Pentru că ei are căşti şi nu ie nevoie ca spectatorii să audă prea mult din ce se bagă. Intuiesc ei ceva.

- Pentru că au arătat respect pentru cei veniţi şi nu s-au spart ca ultimii aurolaci.

- Pentru că au reuşit să trimită rapid la culcare jumătate din Arene, apoi au reuşit să animeze vreo 20-30 de inşi din cealaltă jumătate, restul uitându-se perplecşi la ce se întâmplă.

- Pentru că n-au fost nişte nesimţiţi să antreneze mulţimea, preferând să se ducă în lumea lor. Probabil acolo e cald şi bine. ( vezi punctul 4 )

- Pentru că show-ul a făcut toţi banii. N-ai cum să regreţi că ai plătit pentru un back 2 back multimediatizat şi ai dat de o asemenea prestaţie. Probabil era stipulat în contract. Mai ales când ştii că acum 2 sâptămâni a fost mai eftin şi de mult mai mult bun simţ.

Pentru cei ce nu-nţelege, show-ul a fost un mare fiasco, în primul rând din punct de vedere al respectului pentru fani. Că n-am cerut să vină Villalobos să-mi facă mie pantofii, dar nici să-şi bată joc. Poate sunt prea radical. Poate celor 30 le-a plăcut, dar mi-e greu să le accept părerea ca una general valabilă. Totuşi, risc să afirm în acest caz că mulţimea decide. În fine, le mulţumim celor doi pentru prestaţie. Chiar nu era nevoie. Oricum, mă hrănesc cu ideea c-aş fi un domn şi mă abţin de la afirmaţii ce implică mame, sex, orificii, decedaţi şi alte cele, chiar dacă a vuit Arena de asemenea drăgălăşenii.

E destul, sau am uitat ceva?

Concert aproape pă moca

Am primit şi eu o invitaţie la Sugababes. Marţi fiind m-am gândit c-ar fi o.k. să ne prezentăm şi noi la concert. Wrong turn! Pe scurt: abia am reuşit să nu-mi tai venele. Pe lung sună mai interesant, dar îmi trezeşte amintiri dureroase, aşa că o să mă rezum la ce-i mai important.

Bun, pe invitaţie erau afişate numele formaţiei, locaţia, ora şi cam atât important. Ora de începere era trecută ca fiind 19:30. Aşa că am ajuns pe la 19 şi ceva prin zonă. De la distanţă am auzit nişte ritmuri de tuţi-tuţi care sunau chiar bine. M-am gândit că poate nu mai vin Şugăbeibsurile şi bagă vreun dijoi. Nu a fost chiar aşa. Tuţi-tuţi s-a auzit o vreme până a intrat o formaţie. După primele acorduri sunau a ruacări răi, dar n-a fost să fie. Mi-a ajuns o vorbă de la mândră cum c-ar fi Direcţia 5 şi, departe fiind de scenă, nici nu m-am deranjat să o contrazic. S-au auzit câteva melodii ce păreau scoase cu patentul din zona glamourock, dar eram prea ocupat să-mi întreb Dumnezeul cu ce-am greşit de m-a adus la o asemenea defilare a infecţiei muzicale. Ideea că Direcţia 5 cântă pe scenă s-a risipit când am recunoscut nişte acorduri. Abia atunci am realizat cine zbiera. KEO. Dap, chiar el. Bine că n-a mai orăcăit mult după ce mi-am dat seama cine e.

După Keo a urmat o mică pauză în care tuţi-tuţi m-a mai liniştit. La un moment dat se opreşte tuţi-tuţi şi intră 4 inşi pe scenă. Mă aflam mai departe decât la Keo, deci iar nu i-am recunoscut. Bine că-s alţii ce au cultură muzicală şi vedere bună de mi-au spus şi mie că ăia erau Akcent. Ahhh, Doamne! Am fost la concert Akcent! Şi a trebuit să stau. Mi se luase de plimbarea de seară, de Şugăbeibs, de gardul din care muşcam de nervi. Vroiam acasă şi imediat ce-am putut, am luat-o la sănătoasa. Sunt viu şi nevătămat.

Le-am văzut pe Şugăbeibs doar proiectate pe un ecran, că deja eram departe când acestea au intrat. N-am regretat deloc plecarea.

Una peste alta, am reuşit să facem haz de necaz. Admiram toate grasele ce băgau în ele precum gravidele. Hai să vad vreo reprezentantă a sexului gras că se ia de mine şi mă asaltează cu discuţii despre frumuseşea interioară, că pe bune dacă-mi dau seama unde-i frumuseţea aia interioară la o viţică ce-şi suge sosurile de pe unghii. Ştiu! Frumuseţea era ascunsă în jegul de sub unghii, dar nu mai e, pentru că viţica a supt şi ultima fărâmă de frumos ce-o avea. Deci da, multe grase flămânde, mulţi machoi cu pept dezgolit, multe şosete albe la pantofi negri. Deci multe chestii urate, că deh… tăranul de Bucureşti iubejte ce ie moca şi nu ratează nicio ocazie să-şi facă poze de hai5. Vezi… am fost la concert aici. Doamne, la câte concerte mă duc. Sunt o persoană aşa mondenă. Ahhh, mi se duce bateria şi nu mai pot să dau pe speaker să audă lumea Salam Salam Salam Salam

Let’s go outside

Nope, nu mi-am schimbat orientarea sexuală, ci doar m-am supărat pe mama că m-a făcut român. Nu-s patriot în aceste momente când mi se aruncă în faţă link-uri către werchter şi Ultra Music Festival, iar eu conştientizez cu dezamăgire că tot român sunt. Chiar şi la Sziget e altceva decât la noi. Dar lasă că şi la noi e frumos cănd apar celebrităţi ce sunt izolate de snobii cu bani să le cânte lor şi pipiţelor, că doar arta şi frumosul ie pă bani.

Bine că avem primari noi! Doamne, ai milă!

Cocalari + muzică bună + moca = Love

Aseară a fost concert la Arenele Romane. Cei de la Vibe FM au chemat căţiva dijoi să agite lumea. Bună muzică, nimic de obiectat. În schimb mi-am reamintit ce e nasol la concertele moca. Sunt şi părţi bune, dar parcă nu înclină destul de mult balanţa. Aşa deci, vin mai multe femei bune, dar vin şi multe urâte şi grase. Dea, dea, o să vina careva să-mi explice cum e cu frumuseţea interioara, bla bla bla. Nu, merci. Been there, done that! Bon, deci multe femei ce nu prea dau doi lei pe fizic, dar bineînţeles că au o vestimentaţie asortată unui corp pe jumătate ca volum. Aşa, manelişti la greu, că doar e moca şi e în zonă, deci de ce să nu merge şi ei? N-am ceva personal cu ei, dar când nu eşti pe terenul tau… adică nu ie dansatoare din şunci, nu ie Guţă@ ( adică “guţă, coadă de maimuţă” ), nu ie triluri răguşite, clar nu e manele. Dar na, cum cocalarul şef are o regulă: dacă nu e ok, bem. Regulă aplicabilă, ce-i drept, dar în oarece limite. Adică să merg eu la un concert ce ştiu că nu-mi place şi să beau ca să-mi placă. Să fim serioşi…

Legat de metoda de dezinhibare, un alt argument împotriva party-urilor moca e cu berea. Aseară m-am trezit că exact când aveam şi eu chef de o bere s-a terminat. De ce? Pentru că e concert moca şi vine cocalarii şi bea tot şi, când se termină berea evident că nu trec pe altceva, că nu-s pregătiţi mental să dea bani mulţi la un concert gratis. Iar dacă nu era gratis, nu veneau, logic. Deci amărâţii văd că s-a dus berea şi o iau şi ei frumos spre casă. Bine, la terminatul berii au contribuit cocalarii ce n-au plecat după cel mult juma de oră după ce-au intrat, pentru că şi-au dat seama că nu e concert d-ăla de le place lor.

După ce cocalarii bea, se apucă de horă. Ei cum să nu te lovească euforia când se-mping ca la ei în bătătura într-un mod tradiţional? Mai lipseşte Marioara Murărescu să îi introducă. Hai, înţeleg un group hug acolo, că e şi ei lovişi, dar totuşi… mai puţină extrovertire în asemenea situaţii.

Eh, la un moment dat îţi vezi de ale tale şi îi laşi în pace, dar asta mai în colo, după ce s-a terminat berea, au plecat cocalarii cu femelele lor valabile, iar la standuri au adus bere iarăşi. Atunci poţi să te bucuri de muzică, de atmosferă, de toate cele. Nu zic asta că m-ar deranja atât de mult o densitate mai mare de personaje, că doar mi-am făcut călirea în Fire, ci mă deranjează specimenele ce nu ştiu unde se duc, dar vor să se impună. Îmi aduc aminte ă fază în Fire, Sâmbăta la 1. O duduie s-a luat de mine că n-are ea loc să se bâţâie pe toacele ei. Nu ştiu de unde venise, dar sigur nu ştia unde venise. Am întrebat-o retoric ” tu vrei loc sâmbătă seara în Fire? ” şi am lăsat-o în lumea ei.

V-am zis că Fire a decăzut în ultimul hal? Pfoai în ce hal a ajuns. Cât de retard o fi fost ăla de-a venit cu ideea să ia un club ce mustea de clientelă de-a casei şi să-l transforme într-un club băşinos ratat? Deh, dacă au început la un moment dat s-accepte manelari, eu ce să le fac? Ce bine-i stă în Fire unui ţigan gras, cu şapcă şi lanţ p-afara! Toate roacăriţele îi şedeau la picioare. Inhalau toată aroma de mascul feroce. Toată miasma de manelar clasic ce iera el.

Deci da, e periculos la petrecerile moca. Watch out!

Hepidei

Grupul băieţilor dă la bloc te salută! Îţi mulţumim pentru atenţia acordată; pentru memoria de elefant; pentru fair-play-ul de care dai dovadă, mai ales la Wist ( bine că n-am jucat Rentz ); pentru echilibristica de pe role, 2 picioare, 4 labe etc.; pentru aportul tau la D.O.T.A. si WoW; pentru că i-ai returnat sabia lu’ Dani la Diablo; pentru ultima linie din front; pentru privirea de viţel alcoolizat; pentru somnu’ tău, indiferent că se desfăşoară pe o boxă, la un concert Sepultura sau la vreun necunoscut, important e să existe; pentru că eşti crai şi-agăţi toate fomeile. dar ne laşi şi nouă câteva să nu ne plictisim; pentru zilele de Vama; pentru pauzele tale; pentru că eşti un angajat model si pentru multe altele pe care nu mi le amintesc în acest moment. N-avem de ales, doar eşti de-al nostru. Deci La Mulţi Ani, Floc!

Mândria bloggerului.

The Limp Twins – Sunday Driver

show_200d48e970b6b2(448, 46);

Nu ştiu care-i aceea. Cel puţin nu după ce-am fost prezent la roblogfest 2008. Deci vă daţi seama cum a fost. S-o luăm cu încetul să nu ne rătăcim.

Buddha se întreba deunăzi dacă 2008 este anul blogurilor. Bine, dilema lui este strict una financiară şi prost pusă. Aşa, deci 2008 nu ştiu dacă va fi anul blogurilor, dar sigur numărul de bloguri active va fi unul destul de mare, că deh, n-ai blog, nu exişti sau exişti şi ce dacă.

Organizatorii concursului mi s-au părut destul de dubioşi încă de acum ceva bun timp având în vedere că mi-au şters 3 comentarii de pe site-ul lor. Într-unul dintre mesaje le uram succes şi le sugeram să nu repete greşelile de anul trecut. În al doilea mă glumeam şi eu la întrebarea unuia dintre inţelepţii blogosferei ce se întreba naiv dacă să vină cu laptocul sau să danseze şi alte cele, iar în al treilea îmi afişam speranţa ca dj-ul invitat să nu se izoleze în lumea lui, cu muzică cu tot. D-aci şi o mică senzaţie de scârbă vis-a-vis de toată această mişcare, adică nici nu m-am deranjat să mă înscriu în competiţie. Da, ştiu! Aveam şi şanse la podium. Două mai mici.

Să rămân la organizare, mulţumesc pentru bere. Nu ştiu sincer de la cine a venit ea, dar am primit un bon şi quest-ul de a găsi barul şi a bea berea. Am mai primit un tricou, o insignă şi un autocolant. Nu ştiu ce datorii are Fabrica, dar nu era necesar să sufăr eu pentru ele. Eu şi ceilalti invitaţi, evident. Adică m-am trezit ca nu prea le curgea apa la baie. Sper că până la Jazzanova fac şi ei rost măcar de un bidon şi o cană. Chiar nu mă deranjează să mă spăl pe mâini.

Da, mi-am luat belet la Jazzanova. Aştept vinerea.

Aşa. Am ajuns pe la 21:30 prin zonă. Coadă ca-n filmele americane. Marinu’ s-a lăsat intimidat de coadă şi a dat semne de retragere. Doar pentru câteva secunde, până a început să se mişte coada. Mai erau câteva personaje ce intrau în faţă, dar ne-am permis să presupunem că-s V.I.P.-uri şi că e înălţător doar să le vedem în carne şi oase şi ţuale şi trend. Înăuntru ne-am prezentat pentru a fi cautaţi pe listă. Cu greu, dar am fost găsiţi. Ştiu, quest nasol să găseşti un nume pe o listă ordonată alfabetic.

Deci am intrat. Debarasat de vestimentaţia inutilă, aninat de umăr tricoul primit şi inhămat la distracţiune. Bine, cel puţin aşa am presupus când eram la garderobă. În Fabrica, pentru cei ce n-au fost vreodată prin zonă, nu prea se poate socializa atât de bine pe cât s-ar dori, localul fiind unul de tuţi-tuţi, adică mai puţine mese, mai mult spaţiu de dans. Am crezut c-am ratat decernarea premiilor şi ne făceam deja planuri de bătaie pentru activităţile ulterioare. Am aflat, întrebând în stânga şi-n dreapta, ca premierea urmează să înceapă.

Obosit fiind, m-am ciupit frumos de nas de la cele consumate ( mai ales berea aia gratuită ), drept urmare am scăpat de o parte din inhibiţii începând să dialoghez mai tare, mai des şi mai cu toată lumea aşteptându-ma la vreun tratament mai muscular, că deh, aveam ceva idei sau amintiri de prin Fire, A sau Kristal. Am avut norocul să nu declanşez reacţii neplacut-agresive, aşa că mi-am văzut de logoreea mea.

Aşa, au venit şi premiile la rând. Prezentator a fost stand-up-er de comună ( primitvă cu unele glume ) ce-şi creiona masculinitatea printr-un abuz de joase. Adică era un tip neamuzant ce se credea sosia albă şi diferită a lui Barry White. Bon, hai să vedem dacă-mi mai aduc aminte detalii…

Cel mai bun blog personal. A câştigat Vis Urât, tipul care punea la punct, acum ceva timp, maneliştii care denigrau imaginea blocului. În fine, mereu am zis ca postul respetiv nu e decât o reacţie de defulare. Totuşi, în vremurile astea să înfăptuieşti o astfel de lucrare şi să nu existe nici poze, nici filme. Mă, eu n-am găsit, dar dacă mă-ndrumă careva, imi retrag dubiile. Aşa, revenind, a urcat domnul Vis Urât pe scenă şi a început să-şi spună poezia. Mai toată lumea l-a huiduit, că deh, ăia de-l votaseră nu cred c-aveau voie afară din casă la ora respectivă, d-apăi într-un local. E, sunt şi eu rău că n-am câştigat şi d-aia zic d-astea. Oricum, spichiul sau a fost prea mecanic si inflexibil pentru a crede că el chiar nu s-a aşteptat la aşa ceva, chiar dacă a spus-o pe scenă şi continuă să plictisească cu aceeaşi idee si pe blogul personal. Vestimentaţia era singurul argument ce îi susţinea surprinderea, venind parcă de la un jogging cu cazmaua pe ritmuri de Bony M. Poate sunt eu deplasat, dar primul gând ce mi-a venit în minte când l-am zărit a fost de zici că-i venit de la sapă, nu alta. Mai a scos şi o vorbă de duh pe scenă cu aici vorbeşte un om, nu latră un câine, dar cred că s-a cam supraestimat. Cel puţin asta a fost parerea celor prezenţi.

Am spicuit puţin pe blogul său şi m-am lovit de multă durere. Înţeleg să ai frustrări şi alte suferinţe, dar, mai ales când eşti un personaj în lumina reflectoarelor , ar trebui să păstrezi o imagine mai flexibilă. Mai ales că lansezi şi nişte premii ce-ţi poartă numele: Premiile VisUrât. Şi premiile pentru ce s-or oferi? Pentru cel mai frustrat comentariu? În fine, oi fi eu mai rigid, dar cred că, mai ales în ziua de azi, e bine să scrii pe blog doar ce eşti in stare să formulezi şi faţă în faţă, altfel nu faci decât să-ţi consolidezi o imagine de fătălau ca deh, şi femeile sunt tari la telefon. Oricum, publicul işi merită câştigătorul pentru că îl defineşte, nu?

Cel mai bun blog colectiv. Copseanul face parte dintr-un proiect mai mare, anume blogoras.com., ce se vrea a fi un nod informaţional al oraşelor. Cum o fi reuşit un blog necunoscut să rupă gura târgului, nimeni nu ştie. Adică mai întelegeam să nu fi ştiut eu de el, că nu-s rasfoitor aşa înrăit, dar nimeni? N-oi fi eu capitalist, dar să vină din întuneric blogul din Copşa Mică şi să ia caimacul… cam dubios.

Cel mai bun blog nou ( apărut in 2007 ). Pe blogatu nu l-am vizitat… până acum. M-au izbit reclamele de la AdSense, care-s mai mereu un element definitoriu pentru un blog. Că tot aveam dubii, m-am trezit si cu subtitlul: Daca n-ar fi prosti cine ar mai fi destept? Un blog impotriva prostiei, pentru oameni destepti.. M-am abţinut de la o repriză de vomă. Ştiu, o să-mi spuneţi că nu-i mare brânză subtitlul, dar am şi eu damblalele mele cu detaliile. Mai ales că au fost nişte damblale ce nu m-au inşelat până acum. Deci mulţumesc Dumnezeului meu că românii mai au primit o gură de aer din partea unor binevoitori. Dacă era un blog colectiv, poate mai se găsea vreunul care să lupte-mpotriva prostiei, dar blog personal care luptă singur inpuotriva projtiilor… cam măcane egocentrismul şi vanitatea până la lebedele lui Dumnezeu, să zic aşa. Deci da, am răsfoit 3 pagini, iar dacă nu toate, atunci marea majoritate a post-urilor sunt derivate din alte link-uri. Chestii la modă, link-uri peste link-uri, c/p-uri şi alte cele. Nimic mai colorat, ba dimpotrivă. Şi totuşi a câştigat. A venit unu’ mai pipernicit de m-a confundat cu Blogatu. A trebuit să-i spun pe litere cine sunt, că deh… era târziu în noapte. Deci nu sunt eu Blogatu şi mă bucur, că nu mi-ar fi plăcut de mine.

Cel mai bine scris blog. Eu mă aşteptam să fie blog-ul unui copilandru ce umple blog-ul cu bastonaşe. L-aş fi votat. Nope, câştigător a fost Jeg, unul dintre, se pare, personajele conflictuase ale blogosferei. Adică până şi Zoso îl arată cu dejtu’. Deci o fi vreo rivalitate ce a dus la un joc de domnişoare ce împânzeşte blogosfera de la o vreme. Ce să-i faci. Aşa e si pe trotuar: domnişoara cu mai mulţi bani e cea mai curvă. Din punctul meu de vedere, circurile astea pe care le mai plimbă bătrânii şi avizaţii blogosferei e doar o întărire a unor certitudini sau destrămare a unor păreri. Nu mai ţin minte ce a zis pe scenă de m-a enervat, dar ştiu că am bodogănit ceva cu voce tare şi m-am trezit că, în momentul în care a ajuns în prajma mea, îmi spune spmaereee. Interesant apelativ, dar sunt străin de el. Oricum, o să scriu pe blog că mi-a vorbit jeg şi tare-or să se mai incite cititorii. Iar gândesc cu degetele…

Cel mai bun blog de divertisment. Bine… n-am înteles exact ce întelege lumea prin divertisment, dar na… blaturile… pardon, alegerile corecte nu sunt de discutat, ci doar de acceptat. Totuşi, ce caută VisUrât in capu’ la listă? Nu cred că mai are rost să comentez ceva aici, totul fiind mai mult decât clar.

Cel mai bun blog de muzică. Ei aici nu mi-am putut stăpâni reacţia şi am explodat într-un râs isteric strigănd în spate Bjorkereeeee! Bjorkereeee! ( prietenii ştie de ce ). Chiar îmi pare rău că nu i-am văzut faţa lui Vlad atunci când s-au anunţat câştigătorii. Cred c-a fost mai mult decât o bătaie de joc podiumul la aceasta rubrică. Deci monden.info clar n-au ce căuta pe podium, dar e haios că matr3o.com se prezintă şi mai dubios, ultimul sau post înainte de a i se decerna premiul pentru locul 3 conţine niste pasaje de înaltă valoare pentru cultura noastră muzicală şi pentru urechile noastre.

Am palmele julite si mai rau de atat nu mi-a fost in viata mea, imi bag pula in visinata masii ca am amestecat-o cu vin, aia bauta pe ascuns, cateva guri au fost destul. Aici am pus punct, gata da-o-n pula mea de bautura. Am adormit cu geaca pe mine cu telefoanele, camera, cheile in buzunar. La ora 9 dimineata venira astia sa ma pupe ca cica azi ar fi de fapt Sf Teodor, sambata pulii, deaia de se sarbatoreste pe la tara, si eu zaceam in voma si puţeam a babanu. Imi bag pula in betia aia jmechera care am vrut-o si s-a transformat in masacru. Stihiile pulii cel mai probabil au murit dupa chestia asta.

Hai să facem un exerciţiu simplu: verificaţi lista blogurilor inscrise la această categorie şi daţi-vă cu o mică parere. Sunt doar 20, deci nu cred că vă ia mult timp. Apoi faceţi un top personal. E?! Seamănă cu cel decis de mulţime? Dacă da, vă banez!

Un personaj de pe monden.info se plângea că i-a confundat nenea ăla rău site-ul cu unul de bârfe. Nu le înţeleg supărarea. Bine, abordează scena muzicală la modul tabloid, dar de aici până la a fi cel mai bun blog de muzică… e cale lungă, iar oamenii din spatele acestui proiect ar trebui măcar să păstreze liniştea atunci când e cazul. Măcar aşa… de bun simţ.

Imnul trifoiului nu ştiu dacă-i ferice de poziţie sau e stupefiat de celelalte două ocupante ale podiumului. Cum e să ştii că asta este situarea ta in blogosferă?

Trăiască moartea muzicii!

Cel mai bun blog de sport a fost, evident, cel al lui Tolo. Ce-i al lui, e al lui, chiar şi acest premiu, chiar dacă era mai frumos să se prezinte la festivitate. Măcar pentru fanul lui nambăr uan: un individ in trening şi cu şapcă.

Cel mai bun blog e tot Jeg, deci nu o mai lungesc cu el iar.

Premiile enumerate au fost cele decise prin vot online, având drept de vot mai toate persoanele ce-şi făceau un cont. A mai existat şi un top stabilit de către un juriu ceva mai avizat. Dragoş Novac le-a spus oameni speciali, dar acest termen lasă loc la interpretări. În fine, topurile stabilite de juriu sunt prezente pe site. E o mică mare diferenţă între clasamente, nu?

Concluzia e că acest roblogfest a fost o mare porcărie pe mai toate planurile. A! Să nu uit să spun c-am plecat devreme că d.j.-ul era un incompentent care strica orice ritm. Deci cu socializarea mai greu, că mese mai puţine; cu apa la baie canci, poate din cauză că era zi pară; cu preţurile a fost o.k.; cu muzica n-am avut ce face, chiar dacă mie-mi place tuţi-tuţi, d.j.-ul m-a calmat pentru seara respectivă; premierea făcută în scârbă, insipid şi in grabă, exact ce-i trebuie pentru a nu fi pe placul nimănui. Deci nu mi-a plăcut, dacă încă vă mai intrebaţi .

Acum pot repeta cu un mai mare apăsat pe tastatură: nu sunt blogger, eu doar scriu tâmpenii.

Kilipizdim

Massive Attack – Butterfly Caught (RJD2 Remix)

show_900384cca1ae02(448, 46);

Trecui ieri în fugă pe la Kiliprim. Păi şi ce să văd? Negru-n faţa ochilor, nu alta. De ce? Nu ştiu… poate din cauză că era… mmm… marţi?

Tarabele golaşe şi, în mare parte, alea de anu’ trecut. Poate n-au avut timp din toamnă până acum să publice vreo carte nouă sau na, să facă o prezentare mai placută ochiului. Nemira s-a prezentat in ultimul halat, adică cu vreo două-trei colecţii gen Dune şi alte câteva chestii pe lângă. La reduceri erau carţile de anu’ trecut care erau de anu’ celălant, care… inţelegeţi ideea. Dea, la Nemira îmi mai bâzâia şi o melodie d-aia cool cu, despre şi pentru copii cretini de nu mă lăsa să mă concentrez la căutare.

Fain fu când m-am prins eu că reducerea se realiza prin reducerea adaosului. Adică era un preţ pus ( 17 RON ) peste care se mai adauga un preţ ( 18, 19, 20 sau cât aveau ei chef ) şi p-ormă abia se făcea reducerea. Deci să ne-ntelegem, reducerile s-au făcut din preţul de vânzare la Kilipirim, nu din cel de la tarabă!

Organizarea mi-a plăcut întotdeauna-n România, iar de data asta nimic nu s-a schimbat. Eram la un raion nu-ştiu-care si mă uitam la niste S.F.-uri. Văd in dreapta mea o doamnă mai in varsta si o întreb despre sefeuri.

- Dumneavoastră vă ocupaţi de vânzare?
- Da.
- Mă puteţi ajuta şi pe mine la alegerea unei cărţi S.F.? că nu stiu despre autorii de-aici mai nimic. ( rog atenţie la cuvântul aici, acesta însemnând aici lângă mine, unde mă uit eu cu ochii şi unde arăt cu mâna )
- Da… sa vedem... ( se-ntoarce în partea opusă celei în care mă uitam eu ) Uitaţi, avem cărţi poliţiste… Politica va place?
- Ştiţi… eu aş dori science-fiction.
- A… da, stiu că era una p-aici. ( îmi arată fiction.ro. REVISTA! )
- Ăăă… p-asta o ştiu, spun rapid, încercând să scap de ajutorul ei. În acel moment m-am gândit eu că urmatoarea carte recomandată ar trebui să fie Spada de Bogdan Teodorescu.
- Uitaţi! Aceasta este o carte foarte bună. Ghici ce! Era Spada, recomandată ghici de ce?! Pentru că era poziţionată VERTICAL! În momentul respectiv am cedat nervos, dar m-am abţinut pe cât am putut.
- Lăsaţi că mă descurc eu. Cred c-am văzut ceva ce-mi place.

Am ginit eu două cărţi care-mi făceau cu ochiul, mi-am aruncat o privire printre rânduri şi-am decis să le iau p-alea. Acum dă-i şi plăteşte, dar cât? Pe una dintre cărţi era pus preţul, pe cealaltă nu. Element inutil, că oricum n-a văzut niciun preţ. Tocmai când vroia să se ducă în nu ştiu ce capăt de sală i-am arătat preţul aflat pe una dintre cărţi şi a făcut ea un calcul rapid de genul Asta e 15, deci şi asta e 15. Bine că n-au indus-o in eroare culorile, că cine ştie cum dreq ajungeam să mi se ceară milionu că deh, coperta este de-un albastru atât de mumoooos.

Mulţumesc editurilor care angajeazţ babe senile specialiste-n recomandări de S.F.-uri. Simţeam eu că-mi lipseşte ceva. Sau stai… eu cred c-a fost subtilă când m-a îndrumat către cărţile politice, că na… S.F. e şi alea.