In the name of the father

http://www.youtube.com/watch?v=Hc_U8DIP0GI

“Al Jawala” p-acilea.

Weee, vine ajtia de canta-n bucale, mane! Auzii de ei de la mandra, unde ascultai si un cd. Canta fain, un fel de Goran Bregovic jazz-uit. Is preteni buni ai celor (in curand fosti) de la “Urma” si se pare ca-si fac simtzita prezentza si la StuffStick, da’ acolo insist sa nu ma duc, nu d-alta, da’mi suna a caca comercial si nu prea se imbina cu restu’ peisajului. No, sper ca maine seara s-ajung in “Preoteasa” sa-i ascult pe uameni cum dau din ei – si dau bine de tot.

LT

Cetii si eu “M-am hotarat sa devin prost” de Martin Page. N-am citit inainte note si critici avizate, pentru a nu-mi influentza lectura sacadata. No, la indrumarea mandrei, m-am gandit sa cetesc si eu aceasta cartzulie de care auzisem mai multe. Am reusit, intr-un final, sa-i dau de capat (probleme cu prioritatzile) si…nu mi-a placut. Dupa a mea opinie de inginer (pizdai seama ce avizata este), ideea e interesanta, da’ e atacata intr-un mod stupid. Un tip ce sufera de inteligentza prea multa se hotaraste sa devina prost, ca na…a vazut el ca daca esti inteligent, tzi-o iei in barba. Adicatelea era sarac si paranoic, da’ citit. De la aceasta idee am strambat oleaca din nas, apai cum esti tu dashtept daca reusesti sa-tzi pui asemenea problema? In fine, era genul omului ce traieste din cartzi. A concluzionat el ca a fi prost este mai usor si ca viatza lui e de rahat si a zis sa-ncerce viatza unui om de rand (tare ma enerveaza pe mine persoanele astea care traiesc din litere si compara realitatea cu hartia). Intai incearca sa devina alcoolist, nu-i prea iese; apoi incearca cu sinuciderea, nu-i fun; in final lansandu-se intr-un proiect de autoindobitocire, ajutandu-se de ceva pastile. Si, cum nu se putea mai bine, devine un broker jmeker printr-o intamplare demna de “Harry Porker” prin care castiga bani, isi ia masina, casa, adopta un nivel de viatza ridicat cu iesiri si petreceri, in fine, chestii des intalnite in viatza omului de rand, mai ales Porsche-ul roshu parcat in fatza casei, stitzi voi…ca si voi avetzi asa ceva. Io am doi Porschi d-ashtia. Apoi, prin acelasi eveniment, se mai imbogatzeshte oleaca, dupa care termina perioada de prostire si revine la viatza lui dinainte, pierzand totzi banii, toate bunurile. La final, intalneste-n parc o fomeie cu ceva probleme la mansarda careia-i place sa se joace de-a fantoma si…au trait fericitzi pana la adanci batranetzi.

WTF?!! Adicatelea un soarec de biblioteca considera ca e prea inteligent pentru a trai, si asta-i personajul oarecum pozitiv…nu c-ar fi personaje negative…de fapt cred ca inteligentza e personajul negativ…inteligentza ce-l bantuie – pfff…cat de cretina idee. Intamplator din intamplare ajunge sa castige bani la greu shi-shi cumpara o masina (probabil pentru a se deplasa mai mult decat inteligentza care-l urmareshte). Haaai frate! Deci eu o vad ca o poveste stupida, pe alocuri haioasa, a unui personaj cu un bagaj de cunostintze, dar deloc inteligent. El confunda un bagaj de cunostintze cu inteligentza, definita ca iscusintza sau, citez : “de a rezolva situaţii sau probleme noi pe baza experienţei acumulate anterior“. Deci da, genu’ de om care stie multe fara a putea face nimic. Din punctu’ meu de vedere, el s-a dovedit a fi idiot cand si-a pus problema ca a sa inteligentza e nashpa, mane. Poai un om inteligent (repet, inteligent, nu citit….doar citit) s-ar fi descurcat mai frumos, da’ na…asta-i personaju’. Sunt prezente si cateva situatzii cu talc, da’…probabil nu se pot infiltra in poveste pentru a-i asigura o fluiditate a ideilor, pentru ca vezi personajul si actiunea si…nu prea se leaga, adicatelea un citit care se crede inteligent, da’ de fapt el e idiot, o viatza care e dorita, da’ de fapt nu e pe plac, alta viatza care nu e dorita, da’ e pe plac, oameni care lucesc, oameni care se vor fantome…Probabil ar trebui sa discut cu autorul (sa vad daca am loc in agenda) ca sa intzeleg exact ce a cautat el sa exprime, interpretarile fiind mult prea subiective. Deci e o cartzulie ce merita citita pentru cele cateva secventze hazoase si pentru cele cateva probleme dezbatute.

I want to english!!!

Decida, cineva sa-mi dea viza si banii, ca de restu’ ma ocup eu. A 6-a editie Global Gathering are loc peste cateva zile, mai exact, uichiendu’ viitor. Ca tot ziceam de Sziget shi show-ul lor, m-am gandit sa-mi arunc un ochi si la ce se-ntampla la Global Gathering si…na unghii in gat pana la cot. Deci :

“Global Gathering, the two day dance festival with camping which takes place at Long Marston Airfield, nr. Stratford on Avon, Warwickshire on Friday 28th and Saturday 29th July has announced the acts for this year.

Fatboy Slim will be delivering one of his 3-D visual show DJ sets, as seen at Glastonbury last year and elsewhere, while Daft Punk will play their first live UK show in over nine years, which is one of just eight worldwide shows this year. There’ll also be Groove Armada playing a live set with their full band.

There’s of course a huge list of the best DJs, this year including Tiesto, Sasha, Deep Dish, Erick Morillo, Paul Van Dyk, Paul Oakenfold, Carl Cox, Armin Van Buuren, Pete Tong, John Digweed, Steve Lawler, Jeff Mills, Kenny Dope Gonzalez, Lisa Lashes, Roni Size, Eric Prydz, and Plump DJs.

The entertainment will run from 5pm-2am on the Friday night, and from 2pm-6am on the Saturday. As well as the music there’s The Urban Village with Hip-Hop DJs, Skate Ramps, BMX Riders, Break Dancers and Graffiti Artists, extreme rides in the fairground, a late night lap dancing club, and a cinema.” (sursa www.efestivals.co.uk )

Deci, care dreq dijoi lipseshte? A…stiu…lipseste unu’ dintre preferatii mei, adicatelea Mauro Picotto, da’ na, cred ca nu o sa i se duca lipsa, avand in vedere ca or sa fie prezenti niste amareshteni gen Daft Punk, Groove Armada, Tiesto, Oakenfold, Fatboy si restu’…de vara…pfff…

Si inca ceva, poze de la un saracacios de festival, tot asa…de vara: Wireless Festival (London) 2006
Evident, si acest show a avut ca invitati doar necunoscuti gen Depche Mode, Massive Attack, Goldfrapp, Fun lovin’ criminals, etc.

Taraful din Clejani – Istoria unui triumf

Preluate cu un istovitor copy/paste (parol de nu m-a enervat PC-ul asta infect!!!) . Meritul este al doamnei Sperata Radulescu, sursa fiind ForlumaAS

“

Istoria unui triumf

Lautarii din Clejani

- Mai cunoscuti in strainatate decat in tara, “Haiducii” de pe Neajlov
i-au topit pe bucuresteni cu tambalul si cantarile lor -

Asa a-nceput povestea…

Clejaniul e un satuc “nici sarac, nici pricopsit” de pe Matca Neajlovului. Daca nu s-ar afla in Romania, ar avea la intrarea in cartierul tiganesc o pancarta mare, pe care ar scrie in minimum trei limbi de circulatie internationala: “Aici s-au nascut si traiesc marii muzicieni ai Ansamblului Romania si nimanui nu i-a trecut prin minte sa puna vreo pancarta. E mai bine asa: cohortele de straini care nimeresc oricum satul n-ar avea mare chef sa dea nas in nas cu insemnele occidentalizarii, care nu se potrivesc cu stilul patetic, dezordonat si imprevizibil al vedetelor lor preferate.
Cum au ajuns lautarii din Clejani celebri pe mapamond, sub numele de Ansamblul Haidouk? Povestea e destul de lunga, dar am sa incerc sa o scurtez pentru dvs.
Prin 1983, Speranta Radulescu (pe care o voi numi de aici inainte S.) descopera in arhivele Institutului de Folclor inregistrari muzicale entuziasmante, realizate de o echipa de cercetatori, cu vreo 25-30 de ani in urma, cu cativa lautari din satul Clejani. La sfatul lui Ion Albesteanu Dumnezeu sa-l odihneasca, ca aurita i-a fost gurita cu care canta si dadea sfaturi , S. da o fuga la Clejani, impreuna cu Clemansa Firca, stiind ca muzicantii de altadata traiesc inca, iar cei care nu mai traiesc si-au lasat in urma fii si nepoti cu nimic mai prejos. S. e cucerita.
In 1986, etnomuzicologul elvetian Laurent Aubert soseste cu treburi la Bucuresti. S. profita si ii prezinta pe cei mai buni sapte muzicieni ai Clejanilor. Laurent un specialist experimentat, care a auzit multe muzici in viata lui si nu se aprinde pentru oricare cade in extaz. Ii inregistreaza pe clejaneni si promite ca le va edita un disc la Paris si ca ii va invita la inaugurare. O propunere pe care lautarii nici n-o baga in seama.
In martie 1988, Laurent da curs oficial invitatiei. Culturnicii si activistii de tot felul care, fireste, trebuia sa fie la curent si sa-si dea acordul nu pricep in ruptul capului ce-a gasit elvetianul la niste taranoi, cand noi avem ansambluri folclorice “de stat” atat de minunate: Rapsodia, Ciocarlia, Transilvania s.a., cu artisti slefuiti, frezati, periati si pudrati, care poarta costume nationale cum se cuvine, canta la comanda unui distins dirijor si mai au si epoletii garnisiti pe masura nivelului artistic. Culturnicii se tem chiar ca elvetianul pe care altfel au interesul sa-l cultive ar putea sa ne denigreze tara!!! (La drept vorbind, culturnicii de azi ar exprima aceeasi parere, daca am fi nevoiti sa le-o cerem.) Dar Laurent e incapatanat: ii vrea pe acesti muzicieni ori pe nimeni altcineva.
Martie 1988. La Geneva si Paris, se lanseaza discul “Musique des Tsiganes de Valachie: Les lautari de Clejani”, eveniment dublat de prima iesire a lautarilor in Occident. “Si acuma va canta pentru dvs. Dumitru Baicu zis Cacurica, alaturea cu Ion Manole zis Saica, cu Niculai Neacsu, cu Petrica Manole zis Buzatu, cu Gheorghe Anghel zis Caliu, cu Gheorghe Falcaru zis Fluierici … din comuna Clejani, judetul Giurgiu.” Si canta, cu caldura, prospetimea, imaginatia si frustetea cu care nu pot canta decat adevaratii lautari de tara. Publicul, care nu se asteptase la un eveniment deosebit, simte coplesitoarea forta a fenomenului Clejani si reactioneaza cu un entuziasm frenetic. Imi amintesc ca, in finalul concertului de la Paris, tot felul de cineasti si directori de teatre fac coada ca sa-si prezinte propuneri de film, dar si de concerte, in teatre in care majoritatea artistilor nici nu ajung sa paseasca vreodata (de exemplu, Th?‰tre de Ville din Paris). Toti se intereseaza cum se poate ajunge mai usor la Clejani. Dar, sub Ceausescu, la Clejani nu se poate ajunge usor. De fapt, nu se poate ajunge deloc. Si, ca sa fim si mai corecti, sub Ceausescu nu se poate nimic. Asa ca, timp de vreo doi ani, lautarii stau acasa, sa cante la nunti si sa depene amintiri.
Discul de la Paris trebuie sa fi avut succes, de vreme ce, in ianuarie 1990, St?phane Karo un muzician belgian cu un deosebit fler artistic descinde la Clejani si le propune muzicienilor un turneu prin Europa. In anul urmator (martie 1991), inainte de a intra in vartejul marii lor cariere, S. ii aduce pe muzicanti la Muzeul Taranului din Bucuresti, inregistreaza o buna parte a muzicii lor batranesti (pe care o transforma in casete si CD-uri Ethnophonie, care sunt azi pe piata) si organizeaza un spectacol, la care participa cu beatitudine elita intelectuala a Capitalei. Abia dupa 10 ani de absenta glorioasa, clejanenii vor mai canta in tara, la Sala Arcub. Gurile rele spun ca sala nu le-a fost data cu prea multa tragere de inima, dar poate ca e o minciuna. Oricum, in decembrie 2000, ea e plina de japonezi, englezi, belgieni, francezi etc., jurnalisti, impresari si oameni de arta din strainatate si … cativa romani. Atunci i-am revazut. In anii din urma, nu fusese chip sa dau de ei, ca erau mai tot timpul in turnee. Vorba lui Cacurica: “Azi la Stockholm, maine la Tokio, poimaine la Los Angeles … Concertele ca concertele, dar traficu” ne omoara”. Le urmarisem doar succesele. Nu din presa romaneasca o, nu, Doamne fereste! , ci din mesajele unor prieteni si cunostinte de la Londra, Paris, Montpellier, Seattle, Madison, Copenhaga, Ulm, Berlin, Roma … Cu totii se impleticeau in puzderia superlativelor: “Lautarii din Clejani sunt … extraordinari, fenomenali, incredibili, minunati, fermecatori …”.
Lautarii din Clejani sunt cei mai inspirati si clocotitori muzicieni populari din Romania. Desigur, stilul muzical exuberant al Campiei Dunarii i-a stimulat sa devina astfel; a mai contribuit, de asemenea, faptul ca satul Clejani e o veche “scoala lautareasca” a Munteniei, care isi modeleaza oamenii in spiritul investirii totale, intr-o arta totala: a cantatului, a dansului, a gesturilor, a mimicii. Ar fi insa nedrept sa nu spunem ca ei insisi sunt deosebit de daruiti. Trasatura comuna a tuturor este fantezia si impetuozitatea. Fiecare muzician in parte are insa personalitatea, inclinatiile, aptitudinile, calitatile si abilitatile sale proprii.

Portrete de mari artisti

Nicolae Neacsu zis Culai e sclipitor de destept, siret, sensibil, cochet, mare comedian. Cand l-am cunoscut, era de doua ori operat de rinichi, avea ochii stinsi si isi astepta moartea. (Daca ma gandesc bine, pe atunci toti ne asteptam moartea.) Azi, dupa 19 ani, e in plina forma. Isi poarta cu distinctie bastonul si palaria, de care nu se desparte nici macar pe scena, pentru ca ambele fac parte din imaginea publica pe care si-a construit-o cu multa migala. Are o voce mica, voalata de varsta si nicotina, pe care o unduieste perfect, in cele mai minunate cantece batranesti ce pot fi auzite la Clejani. Desi nu e remarcabil ca violonist, improvizatiile sale pe instrument sunt coplesitoare. Este exponentul celui mai arhaic stil muzical din sat. Cu trei luni in urma, cand am trecut pe la casa lui, am aflat ca e la Spitalul Judetean unde, in pauza dintre doua investigatii, da interviuri pentru jurnalistii sud-coreeni, inscrisi pe lista de asteptare.
Dumitru Baicu zis Cacurica e stabilit in Clejani prin insuratoare. Cinstit, viclean, afectuos, certaret, sincer, prefacut acest om reuneste totusi toate calitatile si viciile clejanenilor intr-unul si acelasi fermecator personaj. E un tambalagiu mai degraba oarecare, dar un vocalist stralucitor. Nu mai are dinti e de mirare cum articuleaza cuvintele! , dar nici nu si-i pune, pentru ca nu vrea sa-si deterioreze poza de scena, pe care si-a elaborat-o, si el, cu cea mai mare ingrijire. E tare in cantecele de dragoste de pe Vlasca, pe care le interpreteaza cu un patetism inegalabil; in Ansamblul Haidouk, el canta insa indeosebi cantari in limba tiganeasca. Cacurica e si un neintrecut animator al nuntilor de tara.
Ilie Iorga locuieste in satul vecin, Marsa. E un om subtire, cu ochi albastri si cu parul lins pe spate (pieptanatura tipica de lautar muntean). Trasaturile nobile ale fetei sale ii placeau la nebunie lui Horia Bernea. Spre deosebire de colegii sai, Ilie e calm, tolerant si previzibil. In cantarile de dragoste, pe care le executa cu o voce inca puternica, supla, rafinata, opulent ornamentata, pune insa o patima nebanuita. Este un mare “basmitor”, repertoriul sau de cantece batranesti fiind comparabil doar cu cel al lui Neacsu. L-am intalnit nu demult, la Marsa: isi tara cu caruciorul sacii la moara, ca un flacau. L-am iubit pentru curajul lui de a ramane taran.
Ion Manole zis Saica, “viorist si gurist”, veteranul echipei, e un batranel vioi, deschis si participativ, cateodata artagos. E mereu gata “sa se ia in gura” cu ceilalti solisti vocali adica sa le dea coechipierilor, prin cantare, replicile versificate cele mai potrivite. Are o voce inalta, bine timbrata, taioasa, sfredelitoare, potrivita pentru acutele lungi cu care debuteaza cantecele de dragoste de pe Vlasca. Canta foarte curat, atat la vioara, cat si cu vocea, in pofida faptului ca auzul i-a slabit considerabil. (In Romania, muzicienii batrani si surzi se descurca deseori, orientandu-se dupa sunetele unui instrument, singurul din taraf pe care urechea lor mai e capabila sa-l perceapa.) Dupa ce a implinit 80 de ani, impresarul l-a pensionat. Dar, desi stie ca i-a trecut vremea, Manole sufera ca un caine de dorul scenei.
Gheorghe Anghel zis Caliu e un barbat tanar, inalt, tuciuriu, frumos si distins ca un print indian; fapt care nu-l impiedica sa fie in acelasi timp nestapanit si dificil. E un violonist virtuos, cu arcus nervos si energic, dar perfect stapanit. Improvizeaza cu inspiratie. Stapaneste perfect stilul si repertoriul “clasic” al satului, dar prefera cantarile mai moderne, “pan-balcanice” sau tiganesti, cele care se aud azi in mai toate satele din Romania. Asemeni multor violonisti din generatia lui, Caliu nu canta vocal. Dubleaza insa la vioara, cu multa maiestrie, melodiile solistilor vocali din taraf. Azi are vreo 40 de ani si e conducatorul necontestat al Ansamblului Haidouk.
Gheorghe Falcaru zis Fluierici e o “ciudatenie” chiar si in nastrusnicul Clejani. Fiu de tigani ursari din Moldova, a fost adoptat in sat la o varsta frageda. E un om inca tanar, agitat si instabil emotional, tandru si violent deopotriva. Canta in principal la fluier, ceea ce pentru un tigan e destul de neobisnuit. Isi stapaneste atat de bine instrumentul, incat e capabil sa-l foloseasca in aproape toate tonalitatile, spre consternarea tuturor fluierasilor-tarani care il ascultau pe vremuri adica inainte de a ajunge vedeta. Ii place sa improvizeze pe melodii din filmele sentimentale indiene. Improvizeaza fabulos, mai ales in tandem cu vioristul Caliu. Falcaru a avut o viata aventuroasa, dar acum pare sa se fi intors, cumintit, la sotia si copiii pe care ii adora.
Marii muzicieni-haiduci pe care ii cunosc sunt in majoritate varstnici, unii chiar foarte batrani. Dar sunt perfect capabili sa faca uriasa investitie de energie pe care o cere cantarea in spectacol. Sunt longevivi, pentru ca au toate motivele. Pai cum sa nu traiasca, daca nu fac alta decat sa calatoreasca, sa cante in urale entuziaste, sa dea interviuri si sa petreaca la Hollywood, la Viena, la Clejani sau oriunde le pofteste inima? Cum sa nu se bucure de viata, cand sunt pe piscurile faimei o faima adevarata si durabila?”

CURTEA COMEDIANTILOR editia a VII-a

Ajuns la cea de-a VII – a ediţie, Curtea Comedianţilor a adunat în fiecare an tineri din întreaga Europă care împreună au descoperit „fragmente” ale identităţii europene şi a înţelegerii şi toleranţei.

Program finanţat de : Autoritatea Naţională pentru Tineret

Organizatorul evenimentului: Societatea Cultural Artistica de Tineret CONCRET, Primăria Oraşului Râşnov, Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, Compania de Artă STUDIO 24

Alte detalii

Miscari muzicale in Europa de Est.

Ma uitam si eu pe www.beatfactor.net si observam eventurile…deci da…

“Lee Buridge @ Club Obsession
City: Cluj-Napoca / Romania
Date: Saturday, 1st July 2006
Line-up: Lee Burridge“,

Fotografii

apoi

“Delahoya Festival
City: Cluj-Napoca / Romania
Date: Saturday, 27th May 2006
Line-up: Valentino Kanzyani, Mihai Popoviciu, DJ Cem, Lucas Tiefer, Nobis, Horace Dan D, Suie Paparude, Vladimir Vujichic, D-Fact, A.L.C.A., Darius etc.”

Fotografii

Dupa care iesim din tzara, oleaca la sud…

“South East European Music Exhibition @ Festivala Hall

South East European Music Exhibition @ Festivala Hall

City: Sofia / Bulgaria
Date: Monday, 22nd May 2006
Line-up: James Zabiela, Lee Burridge, Slam, John Askew, Jessen Petrov, Mistress Barbara, Marco Carola“

Fotografii si Comentarii

…si oleaca mai la vest…no…aci e aci…

“Exit Festival 2006 @ Petrovaradin Fortress

City: Novisad / Serbia and Montenegro
Date: Thursday, 6th July 2006
Line-up: Dave Clarke, David Guetta, Derrick May, Eric Prydz, Hernan Cattaneo, James Holden, James Zabiela, Jeff Mills, JoJo De Freq, Junior Jack & Kid Creme, Layo and Bushwacka, Loco Dice, M.A.N.D.Y., Marko Nastic, Nick Warren, Steve Lawler, Technasia, Switch, Franz Ferdinand, Pet Shop Boys, The Cardigans, Scissor Sisters etc. “

Fotografii

Deci se pare ca suntem depasiti cu mare usurinta si viteza de catre cei din zona. Nu stiu cu cat am fost noi inaintea lor, da’ sigur ei o iau inainte rau. Nici nu cred ca mai e nevoie sa zic ceva de Sziget, nu d-alta da’ am dat si de urmatorul articol:

“Organizatorii au anuntat marea surpriza a acestui an: Prodigy va concerta pe main stage, in data de 15 august, la ora 21:30! Cum nu se stie daca-i vom mai prinde vreodata atat de aproape de noi, lansam un apel de incurajare catre toti cei care isi sparg pusculitele si-si sorcovesc rudele inainte de vreme: acum e timpul! Faceti-va bagajele!”

Oricum Sziget e nesimtit de ceva ani buni, da’ na…In fine…ce mai apare si Fatboy Slim sa mai ridice oarecum nivelu’, da’i clar ca ceilalti se implica mai mult. Deh, acesta e inca un moment in care-ti vine sa-ti bagi ceva-n grasanii de la putere si in spiritul asta egoist de “iau tot, nu dau nimic” tipic nemancatilor de romanashi. Nu ca s-ar putea face n chestii cu cap…si culmea e ca sunt destui care vor sa faca…da’ sunt mai puternici aia de li se rupe…so…in loc sa umplii campiile noastre cu dijoi si canteretzi de marca…faci un mic drum (cica intre 300 si 500 de euro ai nevoie pentru Sziget) pana-n vecini. Yup, apare Depeche, apare Fatboy Slim…astia in decurs de ceva luni, iar sarbii dau un concert de 4 zile in care aduna o haita de valori de zici ca nu-i adevarat. Si iar ma ia cu nervi pe romanii prosti si egoisti…cum zicea si unchi-miu “tziganii rad si cu curu’ de noi”.

Se pare ca unii, gen URMA, au zis ca-i mai interesant sa cheme ei trupele (pe cei de la Al Jawalla) sa cante aci (un fel de “daca nu noi, atunci cine?”). Parca au concert undeva prin august-septembrie. N-am ascultat eu urma, da’ Al Jawalla ascultai (ironic, nu?) si suna foarte frumos, un fel de Goran Bregovic mai jazz-uit asa, foarte fain.

No auditie placuta…asa…in general.