Muuuu

Cum ar fi abordat indienii boala vacii nebune?

Malu’ estivalu’

show_2f4c06aa99d1e0(448, 46);

Radio Slave – Grindhouse (Dubfire Terror Planet Remix)

Prea scurtă vara. Mult prea scurtă pentru intenţiile adunate în extrasezon. Când să faci aia şi aia şi aia? E ca un eveniment în care ţi-ai pus mari speranţe şi te-a dezamăgit. Nu, nu. N-a fost o vară rea, ba dimpotrivă, a fost una veritabilă, dar trăită puţin cam atemporal. Adică s-a sperat mai mult într-un viitor decât să se trăiască în prezent. Bine, mulţi dintre voi nu mai faceţi greşeli d-astea, că sunteţi cu un pas înainte la acest capitol, dar na… oricât ne-am dori să învăţăm din greşelile altora, unele dintre lecţii le putem învăţa doar pe spinarea noastră. Din fericire, nu toate.

Lunile astea am prins şi eu ideea, într-un final, că problemele sunt omniprezente, singurul lucru pe care-l putem face e să le abordam corespunzător: cu zâmbetul pe buze într-o manieră ludică. Oricum se poate-ntotdeauna mai rău. Iar momentul trebuie trăit, dar nu cu o mentalitate de un radical carpe diem, că totuşi viaţa nu e un joc cu fise, iar noi trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru cele făcute, neavând dungă roşie pe buletin

Deci: echilibru, fără excese, azi! cu loc de si mâine!, sigur se poate mai rău, deci să ne imaginăm cât de rău şi, evident, dacă nu zâmbeşti tu, cine plm să zâmbească pentru tine?

Nu se termină vara, ci doar se măreşte noaptea!

Sunt adept MISA!!!

Cel puţin aşa aş fi, dacă m-aş lua după textul din Libertatea:

Persoanele care vor sa se bronzeze fara urme de slip si sutien nu mai au multe optiuni pe Litoralul romanesc. Plajele de nudisti din Eforie Nord, Neptun si Costinesti s-au desfiintat, iar singurii turisti care mai renunta la costumele de baie in zonele frecventate de tineret sunt adeptii Misa. Doar la 2 Mai, nudistilor le-a ramas un petic de plaja. Asa ca cei care vor cu orice chip sa se lase mangaiati de soare in costumul lui Adam si al Evei trebuie sa se orienteze catre un loc ‘de profil’ din Europa. Cele mai vestite statiuni care au plaje special amenajate pentru turistii lipsiti de inhibitii sunt cele din Franta, Croatia, Spania si Grecia.

( sursa )

Păi cum vine asta? Eu sunt adept MISA doar pentru ca nu-mi place să arat precum o maimuţă cu cur alb atunci când mă dezbrac sau pentru că s-au gândit unii că prea e perimisvă situaţia? De fapt am observat că pe plaja la Kudos/Kristal abia dacă vedeai şi tu o ţâţă, iar când a îndrăznit Cristina să facă topless, se holbau toţi onaniştii nedeclaraţi de parcă era O.Z.N. ( obiect zegzi nemaivăzut ). Păi stai că nu-nţeleg, ajungi să vezi mai multă nuditate în reclamele din prime-time decât la plajă? Hai, accept să nu te duci la terasă ( şi aia pe plajă ) la peleul gol, dar să nu mai poţi nici pe plajă?

Bun… şi eu ce fac? Mă duc in Vamă la pescari? Oricum acolo nu vine nici dracu’ şi e plin de meduze. Zic “la pescari” că oricum în altă parte nu prea mai ai cum, că s-au pus cu şezlonguri şi reguli că nu e voie cu puţa goală, că se gelozează sponsorii şi se oripilează pipiţele acestora. Aş mai putea alege Kudos-ul, dar mai în apă aşa, că la mal te-haţă badigarzii, dar na, colac, vodkă, soare şi muzică să fie, că-n rest mă descurc.

Din variantele oferite de Liberatea, cel mai mult m-atrageIbiza. Păi nu? Ce-i mai frumos după o seară de bubuială şi un after de resuscitare? O leneveală dulce, evident. Dar ie scump, şi nu prea poţi da o fugă-n week-end până-n Ibiza. Deci, pentru moment, se pare că Vama meduzelor şi/sau salteaua rămân sfinte pentru membrii MISA ca mine. Mda, şi eu m-am amuzat la asta cu adepţii MISA. Chiar nu m-aşteptam la o asemenea concluzie. Poate wannabe, exhibiţionişti, dar sigur nu adepţi MISA. Dar poate-or ştii ei ceva-n plus. Poate chiar e ca ei şi eu, de fiecare dată când am trecut pe lângă un nudist, am riscat să facă pipi pe mine. Sau ştiu! Au văzut ei un individ în Vamă că făcea pipi pe picior, că-l înţepase vreo meduză, şi au concluzionat ei că ăla e membru MISA. Acum am înţeles şi eu care-i faza! Meduzele sunt mână în mână cu Bivolaru: ele înţeapă lumea-n limbă, iar Bivolaru tratează. Atunci ce dracu’ caută spiralele alea la munte? Eniuei, important e să înotaţi cu botniţă, că vă-nţeapă meduzaaah şi ajungeţi în curu’ gol la Herculane, ţinându-vă de mână cu alte victime ale meduzificării, că Bivolaru’ sigur e doar de faţadă. Ahhh, totul se leagă!

P.S.: Nu sunt adept MISA, dacă vă întrebaţi. Mie-mi place doar cum bate vântul.

Pentru că aş putea

show_dbee77e1735c6b(448, 46);

Monoroom – Memory Inc Part 2 Gui Boratto Remix

N-am prea scris, nu? Păi na, dacă-s şi eu ocupat cu altele, nu prea mai am timp şi de scris, dar mă strecor timpului din când în când.

Leoaica tânără, iubirea
mi-ai sărit în faţă.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,
m-a muşcat leoaica, azi, de faţă.

Şi deodata-n jurul meu, natura
se făcu un cerc, de-a-dura,
când mai larg, când mai aproape,
ca o strângere de ape.
Şi privirea-n sus ţişni,
curcubeu tăiat în două,
şi auzul o-ntâlni
tocmai lângă ciocârlii.

Mi-am dus mâna la sprânceană,
la tâmplă şi la bărbie,
dar mâna nu le mai ştie.
Şi alunecă-n neştire
pe-un deşert în strălucire,
peste care trece-alene
o leoaică arămie
cu mişcările viclene,
încă-o vreme,
şi-ncă-o vreme…

Evident, Leoaică tânără, iubirea a lui Nichita Stănescu.

Am stat şi m-am gândit de atâtea ori ( inclusiv zilele trecute, într-o discuţie cu Cristina ), oare cine decide cum trebuie citită opera unui autor? Bine, în afară de acel autor, lucru ce nu e mereu valabil, în cazuri de geniu somnambulistic . Deci cine-l poate înţelege pe autor mai bine? Profesorul de română? Cel de mate? Un critic literar? Mătuşa din Italia?

Luăm cazul lui Nichita, că tot am amintit de el. Un individ despre care se zice că le-ar fi tras la măsea, iar bărbatul ( unii ) plânge la beţie, iar Nichita şi-a plâns amarul pe hărtie. De la acele lacrimi de pe hârtie până la constrângerea ca un elev să vadă exact ce-a văzut un critic, e cale lungă. Spun astea după ce-am observat reacţiile la unele dintre textele mele: am avut 5 păreri de la 5 cititori, toţi citind exact aceleaşi cuvinte, probabil, în acelaşi timp. De ce n-au avut aceeaşi părere? Probabil pentru că nu le-a dictat nimeni ce să creadă.

În învăţământul românesc s-a aplicat, mai ales în domeniul literaturii, regula “crede şi nu cerceta”. Nu spun că toţi profesorii au predat mot-a-mot din carte, nelăsându-i elevului nicio cale de a-şi desvolta părerea proprie, niciun moment de a compara trăirile autorului cu cele proprii, dar marea majoritate au preferat să respecte programa în loc să dea frâu liber gândurilor elevilor. Există, însă, şi dascăli ce au preferat să lase programa mai spre coşul de gunoi, preferând o abordare diferită pentru acele vremuri. Am amintit într-un text de învăţătoarea mea de desen. Sigur nu e unic, dar, la fel de sigur, numărul acestora este infim faţă de cei din old school, din păcate.

Revenind, înţeleg că la matematică sunt chestii exacte ce trebuie acceptate ca atare, la biologie la fel şi tot aşa, dar în domeniile de creaţie nu cred că e atât de uşor să stabileşti exact limitele trăirilor autorului. Eu unul n-aş putea spune sigur ce a simţit X când scria. Poate dacă l-aş fi cunoscut când trăia şi aş fi convieţuit cu el o vreme, aş mai fi avut o şansă cât de cât, dar altfel sunt incapabil de a emite vreo idee plauzibilă. Pot strecura respectivele rânduri doar prin filtrul trăirilor mele, prin filtrul experienţelor mele, şi nu pot privi prin prisma celor spuse de unii sau alţii, mai ales când relaţia acestora cu autorul este de simplii cititori, nu de prieteni, amici, rude etc.

Blogul meu are un subtitlu, dar nu e vizibil în acest template. Un subtitlu ce-ar argumenta cele scrise mai sus: fiecare cu filmu’ lui.

Puterea cuvântului

vreau si eu sa vad cum se joaca capra de revelion – Cu păsărica-n ţărână. Ba nu! În zăpadă. Ba nu! În ţurţuri!
durere masea de minte – Do the evolution!
blog despre noaptea – Eh, asta e o idee interesantă
explicatii wikipedia pula , futai – Ce-nseamnă să n-ai prieteni…
ma cac – Iar eu fac pipi pe mine, dar vreau eu să termin postul ăsta.
pirs in limba – Britni Spirs în perucă. Mai jucăm?
futaiuri supturi de puli - goblenuri, macarene, cărămizi
ansamblul tiganesc tokio – Ahaaa! Deci ăia de la Tokyo Hotel ie ţigani! Ansamblu, nu alta.
femei moca – vs. onanişti milogi
ma fut bine desene - Hentaiul trăieşteeee!
ceac noris – Văru’ lu’ Boris. Ai grijă pe cine superi.
futai in cur langa caracatite – Sunt io pervers, dar n-aş incerca nici să mă masturbez lângă aşa ceva, d-apăi futai în cur. Şi ce să fuţi? Arici de mare? Meduze? Anghile?
simt ca m-a parasit norocul - Păi dacă i-a spus mă-sa să nu se-nhaite cu proştii!
oare e bine ca m-am futut la varsta de 11 ani? – Pe de-o parte e bine, că pe la 14 o s-o ajungi pe mamă-ta la experienţă şi puteţi împărtăşi peripeţii cu mui, anale, orgii. Pe de alta e de rău, pentru că o să înţelegi pe pielea ta ce-nseamnă “toate la timpul lor”.
inginer diplomat – acum cic-ar fi diplomat mai oricare termină facultatea.
versuri pe ulita armeneasca – să vezi poveşti pe (auto)strada românească
muista maca – Ehh… ţaka-paka.
onanism infantil - E involuntar şi e prezent încă de la vârste fragede.
jocuri cu cacati - Ori e scatofilie, ori liga lui Mitică.
there’s no fuck in onion - Şi mie-mi place bancul.
cum sa ling o pizda gratis – Investeşti în restul corpului. Şi totuşi, cum dreq ar arăta o pizdă cu fise?

Deci se vrea repede, ieftin şi bine.

La urs

Pe mai multe bloguri am întâlnit trimiteri şi postări referitoare la concursul celor de la pcnews. Ei şi dac-am călcat eu în rahaturi precum roblogfest, am zis că mai am loc pe talpă şi pentru alte încercări. Sincer, habar n-am care-s premiile şi probele, dar na… evident că io o să fiu furat din cauza unei conpiraţii universale. Io şi cu Vadim.

Deci spor la urs!

P.S.: Conduc unguroaicele. Hai fetelee! Ale noastre, evident!

Kristal beach pipăl

Acum o săptămână eram prezent pe plaja de la Kristal. Abia ne aşezaserăm şi noi şi hop!, apare un individ.

- Salut!
- Salut!
- Ştii… îmi plac mult ochelarii tăi. Vreau să ţi-i cumpăr.
- Heh… şi mie-mi plac, dar nu-s de vânzare.
- Hai, mă. Uite-ţi dau cinci sute pe ei.
- Nu, pe bune, chiar îmi plac şi nu-i dau.
- Hai, mă! Vrei mai mult? Uite-ţi dau 750.
- He, he, he! Ştii care-i partea ironică? Tu-mi dai 750, eu am dat pe ochelari 70 de mii şi oricum nu-i dau.
- Ce?
- Tu-mi dai 750 pe nişte ochelari de 70.
- Păi vezi, uite câţi bani scoţi.
- Nu e o problemă de bani.
- Hai, uite acum mă duc să-ţi aduc banii.
- Stai, mă, calm.
- Haide, mă, uite nu mai bei d-aia ( vodkă ). Bei whisky.
- Laaasă. că mă descurc ş-aşa.
- Hai, ma. Diseară bei şi tu ceva frumos.
- Nu-i asta problema mea.
- Hai, mă! Îţi dau 750 pe nişte ochelari de 70.
- Păi îţi luăm şi ţie o pereche şi ţi-o aducem. De unde eşti?
- Din Galaţi.
- Îţi luăm noi o pereche şi ţi-o aducem, dar prin septembrie.
- E… eu mă gândeam undeva azi.
- He, he, he… pentru concert, diseară, nu?
- Da.
- Păi şi eu ce fac?
- Lasă, mă, că tu-ţi iei alţii.
- Neah, nu ţi-i dau.
- Hai că-ţi dau un milion pe ei.

Aici am avut o secundă de ezitare, dar neeeah, satisfacţia situaţiei era mult prea mare

- Nu, mă, pe bune, te umileşti aiurea şi nu e corect faţă de tine. Adică deja mă plictisea.
- Hai, mă. Uite-ţi dau 500 şi îţi pup mâna în faţă la tot Kristalul.

Era interesant, dar oricum nu se uita nici dracu’, aşa ca am refuzat.

- He, he, he. Îmi place de tine. Ai văzut că nu merge cu banu’, ai trecut la gâdilarea orgoliului, a?
- Ehh…
- P-ormă ajungem şi la bătaie ca argument.
- Păi da, că daca nu vrei cu vorba bună.
- He, he, he. Nu, pe bune chiar nu îi dau.

Deja devenea enervant, aşa că imediat ce n-a fost atent ( adică s-a dus s-o streseze şi pe Cristina ) am tulit-o către Kudos. M-am întors după vreo 10 minute şi am fugit în apă. Apoi am aflat că a avut loc o negociere şi cu Cristina când eu eram în apă. Păi ce, ea să nu-şi bată joc de el?!!

- De ce nu mi-i dă ? Sunt 50 lei.
- Nu ţi-i dă pentru că îi plac foarte mult şi are nevoie de ei, nu de banii tăi. Dă-i ochelarii tăi si brăţara şi negociez cu el.
- Ştii cât am dat eu pe ochelarii ăştia si pe brăţară ?
- Îmi închipui, dar tu îi vrei pe ai lui, deci nu mai contează cât ai dat tu pe ai tăi.
- Va luaţi şi voi ceva diseară că sigur o să aveţi nevoie de bani.
- Nu avem nevoie de banii tăi. Avem si noi. Şi pe card, că nu suntem asa de sărăntoci precum ne crezi.
- (in genunchi) Îmi cer scuze, nu am vrut să zic asta.
- Dar asta ai zis.
- Că şi eu muncesc pentru banii ăstia
- Te cred, dar nu o să ţi-i dea, chiar şi din principiu şi tot nu o să îi primeşti, nu contează câţi bani îi dai.
- Daca ii dau cinci milioane?
- Probabil ca ţi-i dă, dar nu sunt sigură.
- Aştept sa mă chemi
- Aşteaptă…

Şi presupun c-o fi aşteptat, dar na… n-a fost cazul. Singura dezamăgire e că nu l-am găsit duminică pe plajă să-i rup ochelarii în faţă. Stau să mă gândesc ce s-o fi dus să le spună amicilor. Cum le-a explicat el că unu’ cu colac şi-a bătut joc de el, apoi l-a pasat ca să nu se plictisească nici prietena. Cât ne-o fi denigrat, doar-doar s-o pune într-o lumină acceptabilă. Cred c-am fost şi sărăntoci şi proşti şi nebuni şi orice altceva.

Zicea cineva că marile plăceri ale vieţii sunt gratuite, dar n-aş merge chiar aşa departe. Cel mult aş spune că-s accesibile .

DC shop suge-adânc

Evident, ca tot românul, am probleme cu, mai ales, alţi români. De data asta, după cum v-aţi prins, cu nişte personaje din cadrul Depozitului de Calculatoare.

Caut un încărcător pentru laptop, iar la ei pe site găsesc unul universal, fără prea multe explicaţii, aşa că sun.

- Alo! DC shop.
- Bună ziua, mă numesc Dan Alexandru. M-ar interesa nişte date referitoare la un încărcător pentru laptop.
- Aici e departamentul de vânzări. Trebuie să sunaţi la serviciul tehnic.
- … Da, acum văd că e şi numărul de la serviciul tehnic. Cel cu interior 339, nu?
- Da, aceia.
- Bun, atunci o să sun la ei. O zi bună.

Sun la ei. Bine, nu exact la interiorul respectiv, că nu prea aveam cum.

- Alo! DC shop, serviciul tehnic.
- Buna ziua, mă numesc Dan Alexandru. M-ar interesa câteva date referitoare la un încărcător pentru laptop.
- Doriţi să cumpăraţi?
- Aş dori nişte date despre respectivul încărcător.
- Doriţi să cumpăraţi? că aici e departamentul de serviciu tehnic.
- Doamnă, am sunat la departamentul de vânzări şi m-a trimis la dumneavoastră. Vreau să ştiu nişte date tehnice, să văd şi eu ce CLICK! şi mi-a dat legătura.

- Alo! DC shop.
- Bună ziua, mă numesc Dan Alex…
- Aaaa, tot la mine aţi nimerit?
- Păi eu i-am solicitat doamnei nişte date şi m-a trimis la dumneavoastră.
- Staţi puţin

Discuţia se mută-n fundal. Domnişoarele n-au avut nici inspiraţia să acopere receptorul.

- E un domn pe care vrea nişte date legate de un încărcător de laptop.
- Da, draga, am vorbit cu el şi nici nu ştia ce vrea.
- Da, că aşa sunt ăştia, sună şi habar n-au de capul lor. Mda…
- Bla, bla, bla…
- Alo.
- Da…
- Colega îmi zice că v-a întrebat dacă vreţi să cumpăraţi.
- Ştiu, dar trebuie să cunosc şi eu nişte date pentru a mă putea decide.
- (…)
CLICK! Mi-a închis. Nu mai ţin minte ultima replică. Cred că mi-a fost ştearsă din memorie de gestul cu-adevărat-doamnei.

Eu am o problemă de rezolvat, deci sun iarăşi.

- DC shop.
- Bună ziua, mă numesc Dan Alexandru. Aş dori nişte detalii legate de un încărcător pentru laptop şi universal prezenz la dumneavoastră pe site şi aş dori să aflu şi unde pot depune o reclamaţie, pentru că m-au plimbat colegele dumneavoastră de la vanzări la serviciul tehnic şi-napoi şi nu-mi place să se bată joc de mine.
- Bun… cu ce doriţi să începeţi?
- Trimiteţi-mă, la cineva care mă poate ajuta în legătură cu încărcătorul pentru laptop.
- O să vă fac legătura cu unul dintre băieţii de la serviciul tehnic.
- Vă rog.

Mi se face legătura cu un tip, am o discuţie liniştită, exactă şi fără bătăi de cap. Mulţumesc frumos pentru timpul acordat şi închid.

Deci până la urmă eu sunt de vină că de fapt n-am ştiut ce vreau. De fapt, cred că problema e alta: n-am ştiut să vreau ce doreau domnişoarele, iar în acest caz chiar înţeleg de ce mi-au închis telefonul în nas. Şi pe site canci mail-uri de contact. Cel puţin nu văd eu. Ştiam eu că ăştia de la DC sunt cam idioţi, dar na… e ca băutul la volan: eh, nu mi se poate întâmpla mie nimic!, dar na… m-au prins!

Pro bono

După câte am făcut pentru… şi uite acum…

De ce mai toată lumea rămâne mirată că nu li se întorc favorurile? Cam ce cred unii că reuşesc să cumpere doar pentru că sunt finuţi? Un gest? O vorbă bună? O asigurare pe viaţă? De ce se crede că acel celălalt e destul de bine crescut sau simţit pentru a mulţumi, dacă nu pentru a întoarce serviciul?

Tind să cred că sunt doar realist când spun că trebuie să faci un lucru pentru cineva pentru că simţi, nu pentru că trebuie, nu pentru a-l avea la mână pe acel cineva, nu pentru a-i scoate ochii cândva că tu i-ai făcut şi i-ai dres. Chiar şi la locul de muncă ar fi ideal să faci doar ce simţi, nu ce eşti constrâns să faci, dar asta e o altă mâncare de peşti.

Ah, şi singurul lucru pe care trebuie să-l înţelegi când cineva îţi întoarce spatele după ce faci un lucru bun, e că DOAR acel cineva ţi-a greşit, nu că toată Terra ar face la fel într-o situaţie similară.

Omul e fiinţă ce învaţă, dar partea urâtă este că poate-nvăţa şi prost, şi nu de puţine ori se cramponează-n ce ştie el, chiar dacă i se explică şi i se argumentează, sau cel puţin rămâne sceptic.

Deci să învăţăm mereu frumos(ul).

O secundă

Noţiunea de o secundă e limitată ca timp, dar nedefinită ca importanţă sau intensitate. Uneori numeri fiece secundă mai apăsat, poate-poate s-o mişca mai rapid limba ceasului, iar alteori ai pironi universul doar pentru a nu părăsi acel moment. Şi totuşi nu e după noi, ci după o lege a energiei care se transformă. Şi noi cu ea, evident.

Totuşi, timpul, ca noţiune de sine stătătoare este o inutilitate a logicii. Adică dacă nu se-ntâmplă ceva, timpul nu ştie decât să curgă şi… cam atât. Dacă. în schimb, il asociem cu ceva, devine parte determinantă a procesului. Un răsărit, un val, o lacrimă, o ceva, ce-o fi acolo, nu ar exista fără această continuitate a timpului.

Ieri aşteptam cuminte să coboare lumea din 32 să pot urca şi eu. Evident că-n faţa mea s-a băgat incetişor o babă. Zic babă, că doamnă nu era şi nici femeie în vârstă nu-mi vine a spune la ora asta. Aşa, deci se băga mamaie asta în faţă să intre ea, chiar dacă nu se terminase de coborât.

- Ce faci? Stai la coadă. ( izbucnii puţin iritat )
- … ( a rămas puţin blocată că nu se aştepta )

Coboară lumea şi îi dau voie să intre s-alerge după locul ei pe scaun.

- Poftim! Urcă.

În prostia şi perplexitatea ei nu a putut decât să îngâne un Urcă!, aşa că am insistat Hai! Urcă!. Şi a urcat. S-a aşezat precum un Gollum pe primul scaun la umbră şi cred c-a şi rostit un mic blestem în placă. Poate d-aia mă doare capul acum. Fac o spirală şi trece… sper.

Azi, acelaşi 32, acelaşi peisaj, acelaşi eu, tot o femeie. De data asta o blondă de până-n 30 de ani mi-a luat faţa în viteză şi a fugit şi ea pe un scaun. N-am fost singurul fraier fentat, dar nu prea cred că ar contoriza persoanele depăşite de ţărănismul ei.

Deci timpul nu curge altfel pentru bătrâni sau tineri, că, până la urmă, nu ţine de vârstă, ci de om. De cum apreciază el acele secunde, de cum înţelege el ideea de respect, că şi timpul trebuie respectat şi de multe altele.

Mă duc să mănânc şi să iau dischete. Pfoai, ce mă doare capul. Aş da cu el de un perete să fac rost de un cucui.