Am cu un an mai mult decât aveam la ultimul post. Am îmbătrânit şi-am mai regretat o zi că timpul nu poate fi fraierit din vorbe. Nu-i bai, sunt tânăr şi neliniştibil, iar viaţa cică s-ar dori trăită.
Prydz, Raoul Russu, Sander van Doorn, Junkie XL. După episodul Hawtin almost back 2 back cu Villalobos şi Circoloco, a urmat un alt treilea concert din 7 festival.
Vineri fu concert Eric Prydz. Evident că ne-am gândit şi noi că main dj-ul intră cel puţin de la 1, aşa că nu ne-am grăbit să ne facem simţită prezenţa la Arene. Ajungem în jur de 1 şi ne încadrăm în eveniment. Până la 2 ( parcă ) a băgat Raoul Russu. Minimal bun. OK pentru o oră, aşa de warm-up. Gata! E 2, deci trebuie să intre Eric Prydz. Mmmm… nu chiar. A intrat Sander van Doorn care-a mixat bine rău. Adică unul dintre cele mai reuşite seturi, acompaniat fiind şi de jocurile vizuale de excepţie. De remarcat că omul ştie bine cum intră muzica, astfel încât nu-ţi lăsa răgaz să te plictiseşti de vreo melodie, totul legându-se foarte fain. Spre finalul prestaţiei se adăugau nişte boxe. Gata! Clar acum intră Prydz! Ei, când ne-am dat noi seama că de fapt nu urma Prydz, ci Junkie XL, am realizat că l-am pierdut pe invitatul special al serii. Ne-au trecut repede gândurile rele după ce am recalculat seara. Având în vedere că o oră de Raoul a intrat bine, SvD a băgat super şi că Junkie XL a adăugat un plus de forţă şi interacţiune cu publicul, am concluzionat că a fost un concert de trei stele. Adică foarte tare, frate! Că ar fi fost ok să nu-l fi pierdut pe Pryda… ata ete. Mai şi auziserăm unele voci ce spuneau că Pryda a băgat bine. Vă daţi seama că puţin deprimaţi tot am fost în ideea că am ratat la mustaţă o seară perfectă şi că alţii au avut parte de ea. Deh, şi să fi murit capra vecinului şi tot nu am fi trecut uşor peste a noastră.
Să-l citez pe cel ce-a urcat filmele pe youtube: A rupt Sander. A fost zeul nostru aseară. :X Mulţumesc, Doamneeee. Adevărul e că unele concerte chiar renasc trăiri uitate, subapreciate sau neglijate.
Fatboy Slim. După câteva ore de somn şi leneveală ne-am decis că e cazul să mergem şi spre mare, că doar venea mult aşteptatul Fatboy Slim. Cu o zi înainte s-au anunţat drumuri blocate, trafic greu şi alte cele, astfel încât la ora 17 ne făceam planuri să nu-l pierdem şi pe Fatboy. Cum socoteala de-acasă nu se pupă cu aia de pe drum, ne-am trezit că a fost cel mai fain drum spre mare, ajungând prin Năvodari dupa 2 ore juma’ – 2 ore 45, deci mult prea bine. De la să nu-l ratăm pe Fatboy am ajuns la hai să mâncam ceva! hai să ne odihnim!
Cum românul e băiat deştept, întreprinzător şi afacerist, ne-am trezit că plătim 25 de lei pe 4 chiftele şi o porţie de cartofi prăjiţi. Nu, nu le-am mâncat la un local măcar de bun simţ, ci la un împinge tava de 2 lei. Mai pui şi că nu erau cine ştie ce la gust. Deh, ce ţi-e şi cu aceste cantine de pensionari tranformate-n terase estivale. Am terminat de mâncat şi ne-am dus înăuntru. Încă de la primele detalii am început să mă panichez. Adică n-am prea înţeles eu cum s-a ajuns la respectiva poziţionare a scenei, dar na… suntem în România, deci se acceptă. Nu ştiu cine băga în acel moment, dar era un minimal plicticos ce mă enerva, dacă stăteam în picioare. Aşadar mi-am întins hanoracul şi m-am tolănit la o semi-moţăială pentru a-mi conserva psihicul şi fizicul pentru Norman Cook.
Hai că intră! Hai că intră! Şi a intrat cu fast şi… cam atât. Yup, cam atât a fost de concertul Fatboy Slim. După ce acum 2 ani am promovat în draci venirea lui Fatboy şi am avut bafta de a nu fi prezent la concert, m-am gândit că la Năvodari voi şterge regretele, iar în rest lapte şi miere. Incorect! În loc să găsim un tip old school ce păstrează vie tradiţia şi influenţa sa asupra big beat-ului, am întâlnit un boşorog depăşit de vremuri, rătăcit printre mix-uri proaste la melodii faine, treceri din topor de la o melodie la alta, lipsă de inspiraţie, profesionalism sau comunicare. Ah, şi visual-urile erau demne de carioci şi creioane colorate. Cu alte cuvinte, mai multă atmosferă ar fi făcut un winamp lăsat pe shuffle şi visualisation-urile lui. Slavă Domnului că ştiu să fac haz de necaz, că altfel mă zgâriam cu nisip pe vene. Nu mai spun de preţurile la băuturi, poziţionarea standurilor si alte elemente de organizare, că e de prisos. Important e de înţeles că a fost o seară în care s-au combinat în cantităţi aproximativ egale dezamăgirea, iritarea, resemnarea şi sila. Dar în rest a fost bine: am făcut poze la oamenii dezamăgiţi ce se inghesuiau nervoşi să părăsească parcarea. Am râs căcaprele lor au fost mai sodomizate decât a noastră.
Vama. Duminică dimineaţa drumul spre Vamă era mai liniştit ca oricând. Numai bun să visezi la plajă şi soare. Ajunşi în sat, ne-am aranjat cât mai repede pe plajă pentru a lenevi alături de ceilalţi insomniaci sau, după caz, matinali. Deh, ca la mare: lene, taclale şi bere. Ziua ne-am petrecut-o revenindu-ne după două seri interesante, într-un mod sau altul.
Luni mi s-a reamintit că am îmbătrânit puţin. Spre deosebire de anul trecut am avut parte de mai puţine urări, dar au valorat mult mai mult. Mulţam fain la urători! Bon, zi de naştere alertă într-o Vamă aglomerată. Soare, oameni dragi, mare, nisip şi alte cele necesare. Da, băui, da’ de fericire, nu de supărare, deci nu se pune!
Marţi continuarăm lunea în acelaşi ritm alert, că doar e concediu şi ştim cu toţii că din concediu trebuie să te întorci de zece ori mai obosit decât ai plecat.
Vizita, ce-ar fi trbuit să se lungească până joi, s-a terminat marţi pe seară, că deh… parcă-i mai bine mai intens decât cu ţârâita. Carpe diem, că doar suntem tineri.
Fedde le Grand. Toată lumea ştie de Put your hand up for Detroit, The Creeps sau Let me think about it. Cam în acelaşi stil a băgat şi la Arene. Evident c-am aşteptat să termine cu Ida Corr şi Camille Jones, că na… erau şi ele invitate şi trebuiau să ţipe oleacă. Apoi Fedde s-a aranjat la pupitru şi a oferit un set bun cu puţin iz de comercial. În general au fost prezete piese cunoscute sau mixuri ok la piese cunoscute, deci un concert antrenant, în toate cele 2 ore lumea nestând locului. Joie faină.
Supriză-ntârziat-plăcută. Sâmbătă stăteam şi trăgeam o linie sub evenimentele recente: pe Pryda l-am ratat într-un concert de zile mari dăcut de Raoul, Sander van Doorn şi Junkie XL; Fatboy Slim a ajuns şef de scară; Vama e plină de deprimaţi sau na… poate oraşul îi permite omului să-şi ascundă suferinţa; am 26 de ani, iar viitorul trebuie să sune bine; prieteniile necesită eforturi mari, dar nu în ideea de compromisuri, ci de comunicare; Fedde băgă ok; mai ştim să jucăm remy; n-am uitat cum să ne bucurăm de realitate; viaţa e faină când nu e naşpa – tare, ha? Ei, şi cum făceam calculele, am aflat că seara de 11 iulie a fost mai bună decât credeam noi. De ce? Pentru că Prydz nici n-a fost la concert. Ne şi miram cum să bage de la 11 la 1. Pe lângă asta, lumea a fost puţin enervată de repriza destul de lungă de minimal a lui Raoul. Eu am observat că minimalul ( ăla de bun simţ ) e ok ca warm-up, dar maxim o oră şi cam atât am prins noi vineri. Se pare că unii au reuşit să prindă toate cele 4 ore de minimal şi nu prea le-a picat bine.
Românul s-a născut poet, dar mulţi (pseudo) artişti nu cunosc acest amănunt şi cred că se prezintă în faţa unor ciorditori inculţi, lipsiţi de orice simţ artistic. Hai totuşi să păstrăm ceva respect între artist şi fan. La o adică Villalobos merita scuipat pentru isprava sa, iar Fatboy huiduit la scenă deschisă. Nu li s-a servit asemenea tratament poate din respect, poate din lipsa de cojones, dar, spre deosebire de anii trecuţi, ani în care era mai tolerant cu experienţele/experimentele proaste, acum românul îşi conştientizează statutul de plătitor şi om cu simţ artistic şi, uneori, chiar reacţionează. Atât timp cât d.j.-ii ce bagă bine merită aplauze şi cerere de bis, la fel şi incapabilii merită huiduielile de rigoare. Nu suntem groapa de gunoi a muzicii electronice pentru a fi trataţi cu curu’, aşa ca nu mi se pare rezonabil un astfel de tratament, dar na… românul şi înghite mult, iar orice iniţiativă ostilă nu prea are sorţi de izbândă atunci când marea majoritate merge pe ideea că las’, că merge ş-aşa. Să zicem c-a mers ş-aşa o dată, de două, de nouă, dar ar cam fi cazu’ să schimbăm placa, că prea suntem luaţi de proşti. Şi nu, nu mă refer doar la prestaţiile de rahat ale unor d.j.-i, ci şi la organizare. Plătim cât ni se cere, dar, de cele mai multe ori, nu primim calitate nici la jumătate din cât s-ar cuveni. La Arene deranjează enorm problema toaletelor şi japca la băuturi, dincolo enervează lipsa de aerisire şi tot aşa. Cu alte cuvinte sun chestii mici şi de bun simţ, dar deranjante. Şi enervant e că lipsa de respect nu e doar din partea unor artişti, ci şi din partea organizatorilor. Încet, încet, românul învaţă să aleagă decât să se supună. Astfel, preferă să de un ban în plus, dar să merite. Nu puţini sunt cei ce preferă să facă o excursie prin vecini decât să asiste la un fiasco în ţară. Eniuei, nu-i a bună, dar nu ştiu exact cui îi pasă.
Odihnă. Aşa arată un om obosit:
