Dupa sfata si rasplata.

Aseara in Paco ne-am incins la discutii si, dintr-una-ntr-alta, am ajuns si la sfaturi. Nu sa ne dam reciproc sfaturi, ci sa evaluam notiunea de sfat, posibilitatea prezentei acesteia si acceptarea ei. Subiectul ne-a impartit in doua tabere: unii care sustineau ca e logica actiunea unui om sa dea sfaturi atunci cand acesta beneficiaza de aportul experientei(desi aici problema iar se trifurca in experienta ce te downgradeaza, cea care te ajuta se evoluezi si cea fata de care esti indiferent) , iar altii(adica doar eu) sustineam ca sfaturile nu se dau, ci se cer. Nu am abordat o pozitie de Gheorghe Impotriva doar de dragu’ dezbaterii fara esenta, ci pentru ca eu chiar cred in aceasta idee. Nu de putine ori m-am trezit in situatia in care dadeam crezare totala vorbei facerea de bine e futere de mama. Si Paul s-a lovit deunazi de-aceasta problema si nu cred ca i-a placut sa fie blagoslovit de un turmentat in stare avansata de muci doar pentru c-a incercat sa fie de ajutor.

Deci, Shutsu, asta-i nicku’ omului, afirma ca e logica actiunea unui de a da sfaturi atunci cand acesta este in masura sa le ofere. Bun, eu nu am pus la indoiala valoarea sfatului ci sincronizarea cu nevoia acestuia. Cu alte cuvinte, la ce folos sa-i spui omului de mere si pere atunci cand asta e in club? E ca si cum i-ai explica unui copil de 2 ani ca Salitos cu votka e foarte tare, frate sau ca intr-o situatie X data trebuie sa actioneze intr-un anume fel: nici nu e momentul potrivit si nici canalele nu-s deschise. Spun de canale pentru ca, si in situatia in care un om are nevoie de sfaturi, trebuie sa fie in the mood pentru a primi acele sfaturi. In schimb, daca te pune necuratu’ sa-i dai sfaturi unuia ce are mare nevoie de ele, dar nu ti le-a cerut, apai sa te-astepti la reactii cel putin adverse, chiar daca intentiile tale au fost bune. E altceva cand omul isi face calculele in minte: Bun, sunt in situatia X si nu ma descurc. Deci voi apela la Gheorghe Impotriva sa vad ce parere are, ce sfat imi poate da. Abia atunci sunt indeplinite cele doua conditii (sincronizare ca timp si stare) pentru a se putea accepta un sfat. Si da, mai este importanta si vestimentatia sfatului, vestimentatie ce difera de la om la om, ca doar nu suntem niste masini cu piese interschimbabile. Bine, aici eu is de parere ca un om ce vine sa-ti ceara sfatul are ceva incredere in ratiunea ta, deci te cunoaste, deci stie cam in ce mod o sa ii imbraci ajutorul dat, deci aceasta conditie e mai mult complementara decat fundamentala.

Deci va sfatuiesc sa nu sfatuiti.

Hai sa facem pipi.

Am surprins deunazi ceva imagini din reclama cretina la Urinal (n-am gasit pe nicaieri spotul in format video…si nici audio) in care vine o duduie la aeroport (cred) si are in bagaje un Urinal, iar tipul de la verificari o ia la intrebari, moment in care vine intrebarea ubersuperintelgienta Ati suferit vreodata de infectii urinale? La care individul ia o moaca de pampalau de parca l-ar fi batut muma-sa cand era mic atunci cand facea pipi pe pereti, iar acum a facut infectie urinala pe baza nervoasa a sechelelor copilariei. Deci o intreaga filosofie Oedip-Frudiana ce se poate extrage din privirea angajatului aeroportului, nu alta. Eu cred ca defapt spotul este unul social, ceva de genu’ Lasati copii sa face pipi, ca cand se face mari, or sa ia moaca aiurea cand o sa-i intrebe lumea nitam-nisam daca au avut infectii urinale. Ehhh, adevaru’ e ca reclama e una pe care chiar nu te poti pisa, ca te ia cu infectii sau, in caz de continuitate a jetului, se creeaza arc electric si unfloreste putza, ca asa face in desene animate. Astept urmatoarul spot in care un mecanic auto sa o intrebe pe o doamna avocat venita cu autovehicolul la reparatii: ati avut latzei? Un alpinist sa-i intrebe pe lupii pe cale sa-l haleasca : Dar cu dragostea cum stati? (vezi reclama Cristal aia veche) si tot asa, ca plaja prostiei e pe cat de lata, pe atat de lunga…O fi patrata?

O alta reclama de milioane e cea de la Dero care scoate chiar si petele de pipi. O da! Pana nu de mult, asta chiar era o problema pentru societatea umana: un dero care sa scoata petele de pipi. Ca n-aveau dom’le dero d-asta si toti umplau cu chilotii albi oleaca galbejitzi. Iar fomeia aia miroase instantaneu urina barbatului fleashca…clar asta avea ceva infectii urinale mirositoare sau miroseau chilotii aia albi si galbejiti de alte reprize de pipi, ca deh..putza n-are nas sa si-l traga. Si aici, asteptam noile reclame dero : Noul dero care scoate si petele de cacat. UberDero ce indeparteaza si zlobozul.

Trecand peste reclame facute de oameni cu probleme la mansarda ti acceptate de oameni de acelasi nivel, hai sa ne amuzam oleaca.

Se intreba cineva(un tip in b24fun, parca) oare de ce oamenii se-aseaza in statii pe cele 5 scaune intai in laterale si-apoi pe centru. Ete din reflex, sau poate este un manifest tacit asupra societatii…un Asa ne-am pisa pe voi (pe conducere) dac-am putea. ‘r-atzi ai dreq cu melcii vostri.

Gandul altuia.

If Pac-Man had affected us as kids, we’d all be running around in dark rooms, munching pills and listening to repetitive music.

Ploaie in luna lui. Martie

Prefer versiunea de Unplugged celei de studio. Parca e mai…verosimila…sa zic asa.

E.T.

Razboinici.

3OO la numar, ca despre film e vorba, si isprava lor istorica. Asta vazui si eu aseara la cinema…asa…de duminica, sa-mi incarce bateriile pentru saptamana. Initial am dat de 300 pe torrente din greseala, l-am tras pentru ca mi-a placut posteru’ si-am intrat pe imdb sa vad despre ce-i vorba, iar aci am observat ca e implicat si Frank Miller, drept urmare am sters filmul din hdd. De ce? Ete pentru ca era vorba de Frank Miller, iar omu’ asta are un ceva al lui (vezi Sin City). Bine, n-a regizat el filmu’, da’ nici cu Zack Snyder nu-mi este absolut deloc rusine.

Bun, s-o luam cu inceputul. Aia de la casting facura treaba de milioane, si nu ma refer doar la Poiana Boys alesi pe spranceana, ci la mai toti actorii care au infatisarea pe masura rolului jucat: o regina puternica dar sensibila, un consilier intelept si bland, un Xerxes imens, dar feminizat (scena dialogului intre Xerxes si Leonida e foarte frumos legata de tot filmul: persanul imens si prea feminizat pentru un luptator, iar spartanul mic, compact si sigur pe sine), un Leonida adonisiano-herculian cu privire de gheata si voce puternica etc.

Regia primeste o mare bila alba pentru detaliul studiat cu mare grija. Fiece strop de sange e pus la locul lui, fiecare umbra aranjata cu migala, fiecare pescarus urmandu-si traiectoria teleghidat, fiecare vena pulsand in ton cu actiunea, fiecare por respirand la comanda. Nu degeaba au durat filmarile 60 de zile, iar postproductia un an.

Coloana sonora e aleasa si ea, evident, pentru a inchega peisajul, Tyler Bates fiind responsabilul sef de aceasta parte. Foarte faina si aparitia celor de la Nine Inch Nails pe soundtrack.

Scenariul pute. Aici au dat-o in bara in purul stil american. Nu pot sa nu ma gandesc la stand-up-ul lui Eddie Izzard cand analizez dialogurile din 300. Gabi spunea ca filmul ar fi fost genial daca n-ar fi continut dialoguri, Ciprian afirma ca dialogurile par ca fiind luate dintr-un film porno, iar eu cred ca daca spartanii spuneau decat This is Spartaaa si Hooow hooow, filmul mai castiga si la acest aspect.

Filmul nu se vrea istoric, chiar si regizorul afirma ca stilul de lupta al spartanilor este modificat pentru a da mai bine pe sticla. Sincer nici nu m-asteptam la un film istoric, 3OO fiind un film de primul rand. Adicatelea te pui in primul rand la cinema si te lasi purtat de boxe si proiector.

In concluzie 3OO e un film de cinema, sau de plasma si 5.1-7.1 pentru cine isi permite, atuurile sale fiind regia si imaginea.

Al Jawala – Reincarcat

In fata la Radio Guerrilla iubita mea s-a gandit sa-l salute pe dijeiul de serviciu prin geamul transparent. A salutat si dijoiul…ca deh…chiar n-avea de ales. Ne-am intalnit cu Penny si s-au dus amandoua sa-l salute iar pe omu’ din vitrina. Nu stiu cum a reactionat saracu’, da stiu ca eu, dac-as fi fost in locul lui, nu m-as simti foarte stralucit la asemenea intamplare, ba mai rau, m-as astepta sa se inmulteasca numar de femei salutatoare dupa ce s-a raspandit vestea ca omul din vitrina saluta inapoi.

Inauntru la Prometheus imbulzeala mare. Pana sa intre pe scena trupa, s-a umplut localul ala si-asa stramt si afumat. Bai da’ infect local, parol. Erau aranjate mesele alea de parc-ar fi venit trupa de chillin’, nu una de dantzuiala. Astia de la Al Jawala se pare c-au venit cu playlist-ul de-acasa, ca prea nu se mula pe local. De cantat, cantara frumos, da’ nu pentru locatia respectiva. Acolo ar fi mers bine solouri la greu. Culmea e ca in Old School anul trecut au cantat playlistul ce-ar fi trebuit sa-l cante alaltaieri(vineri). In fine, oamenii invata din greseli, iar astia de la Al Jawala ar trebui sa-nvete repede, ca-i pacat de talentu’ lor, ca prea canta fain.

Operatii…

…de infrumusetare, evident, a blogului. Yup, am ametit widgets-urile intre ele, am adaugat altele noi, am modificat unele mai vechi si am schimbat astfel imaginea blogului…partial. Mai am eu cateva widget-uri de adaugat, dar alea necesita ceva timp pentru finisare, asadar toate la timpu’ lor. Gigea blog, gigea gigea!

Pitestiul, barlogul tzestoaselor Ninjea!

Avand drum prin Pitesti, mi-a atras shefu’ atentia asupra gurilor de canal prezente inca inainte de a intra in oras. Initial am crezut ca glumeste, dar cand am ajuns la locu’ cu pricina, am observat ca-i harmalaie de guri de canal. Am numarat chiar si 6 in 4-5 metri.

M-am gandit eu ce m-am gandit si m-am prins pana la urma ca astia, cand au facut canalizarea, mai lucrau cativa metri, ramaneau fara finante si puneau o gura de canal ca sa stie unde-au ramas cu lucrarea, apoi continuau de la ea si tot asa. Sau alea-s traseele unora de-ncercau sa fuga dintr-o inchisoare prin subteran si erau asa…mai multi…fiecare cu drumul lui, din cand in cand iesind pe la suprafata sa vada unde sunt, apoi continuand tunelu’ pentru escape. Iar primaria, oameni destepti s-au gandit sa foloseasca tunelurile aruncad oleaca de cement si ceva capace, realizand astfel acest poligon de tragere stanga-dreapta de volan. Sau probabil tzestoshii ninjea n-au avut de lucru si au sapat ca sa ajunga-n China, dar au nimerit de cateva ori(de multe ori) in Pitesti. Deci in Pitesti tre sa te pitesti la greu de gurile de canal, e multe, iar unele cred ca s-au miscat doar doar sa rupa un amortizor ceva.

Coco Jambo

Sambata fusei la ziua de nastere a unei domnisoare. Muzica, beutura, mancaruri, lume. Bun, nu de chef vreau sa zic, deci degeaba va luarati popcornu’ ca sa va spui io ce orgie fu si…moama moama. Revenind, ma pusei la masa, paharu’ langa mine si, cuminte, inspectam atmosfera acompaniat de muzichie. Asta pana a bagat Coco Jambo si m-a trimis oleaca-n timp.

Era vara lu ‘96. Iulie la tara. Bani in buzunare: nu stiu, nu sunt din cartier. Toale la mine: numa’ pantaloni scurti, tricouri si camasi cu maneca scurta. Cum ajunsei in astfel de situatie? Apai tata mi-a spus ca stam la tara maxim doua saptamani, asa ca bani imi luai si eu vreo 5.OOO de lei, iar haine: doar doua-trei textile de vara, nimic de iesiri nocturne, oricum nu prea ma gandeam eu la fomei pe-acea vreme. Ei si s-a trezit tata ca-mi cere ultimii bani ca sa-si ia tigari(mama lor de tutuneli) si ca trebuie sa plece-acasa, asta dupa doua saptamani. Pai si eu? Pai tu mai ramai p-aci, uite…e var-ta, sunt baietii. Pai bine bine, erau var-mea, baietii, dar nu erau tzoalele si nici banii. Lasa ca-ti trimit eu de-acasa ceva bani. Ehhh, mi-am zis ca nu-i dracu’ asa roz, iar la tara chiar e frumos si nici nevoie de bani sau haine n-am nevoie, s-asa stau putin. Vai si ce urat mi-am zis.

P-acas’ au aparut ceva probleme financiare deci m-am trezit deconectat de la aceasta speranta. Ehhh…nu-i mare bai, sunt baiat destept si stiu sa ma descurc si fara bani. Pai da, daca mai aveam inca 3 ani sa plimb putoiu-n tarana toata ziua, chiar n-as fi avut nevoie de bani ca deh, nisip din belsug, iar puta…deci da. Dar cum n-aveam anii respectivi si cum mi se cam aprinsese camasa dupa o domnisoara, nu prea era o situatie de iz fain. Domnisoara era un fel de verisoara de nu-stiu-ce grad, deci biologic nu erau probleme, dar la mentalitatea (hmmm…oare la 14 ani poti spune ca ai o mentalitate?) mea oricum nu stiam ce sa fac cu o domnisoara si mai ales cu nurii ei. Colac peste pupaza, m-am trezit ca trebuia sa stau vreo 6 saptamani si da, era frumos la tara, dar eram in situatia de a auzi prin usa o femeie gemand si chemandu-ma, dar usa sa fie incuiata si cheile la barba-su’ – asta intr-o exprimare mai hormonal-adulterina. Deci m-am trezit si lefter si exilat. Colac peste colacu’ de pe pupaza, pe domnisoara de-mi frigea camasa puteam s-o vad doar seara-n pishcoteca, in alte situatii fiind imposibil, ea stand la kilometrii buni, iar eu fiind prea timid si prea neexperimentat sa incerc o alta abordare. Deci imi trebuiau si haine de seara.

Cu perioada de sedere chiar n-aveam ce rezolva, cu banii se mai indura var-mea sa ma cinsteasca atunci cand ma vedea talamb si rusinat. Ea-mi spusese sa-i cer de vreau ceva, da’ eram baiat sfios si nu prea-mi venea a-i cere bani, iar cand ma servea cu un suc intram in pamant de rusine. Cu hainele in schimb problema se agrava. Singurele incaltari erau niste tenisi maro, luati in repezeala in ideea de Hai ca ma duc la tara, n-are rost sa-mi stric adidasii aia buni. Imi iau niste tenisi de prin piata…doar m-or tine doua saptamani. Exact doua saptamani m-au tinut…ba nu, mint, chiar trei saptamani n-au avut nimic. La pantaloni totul se reducea la d-aia scurti, iar peste bust aveam si camasi si tricouri. Sa zicem ca tricourile mergeau, da’ la ce?

Bun, si vine si seara la care ma duse Coco Jambo cu gandu’. Iesii la pishcoteca cu lumile din sat. Rusinos ne voie mare din cauza vestimentatiei: pana la urma tot in tenisii care evoluau in degradare de la o zi la alta (pai trebuia sa zbat si eu mingioaca, nu?) m-am incaltat. Ciorapi albastri, pantaloni scurti: un crac gri, altul violet, camasa alba: un umar verde, altul bleumarin. Ce sa mai, eram un arlechin lasat in libertate si apoi dat in urmarire generala pentru brutalizarea esteticului. Erau la moda melodii gen Coco Jambo, L’ombelico del mondo, Carnaval si alte d-astea. Am dantuit eu ce-am dantuit si aparu la un moment dat respectiva domnisoara insotita de surorile ei (famile norocita, mai ales la fatuci), moment in care m-am calmat, punand la cale planul de atac. Buna…imi acorzi acest dans? hmm…nu…deci Buna, dansezi cu mine? Hmm…nu prea…Buna… stateam si repetam in barba, prefacandu-ma ca priveam pe fereastra. N-avea importanta ca fereastra era vopsita si nu puteam zari nimic, dar era cel mai bun alibi ce mi-l gasisem pentru ca vorbeam cu mine insumi.

Intr-un final imi fac eu curaj la o melodie mai lenta si ma duc la domnisoara, reusind sa scot un Aaa…dansezi?. S-a uitat la mine, m-a masurat din cap pana-n picioare, si-napoi, aruncandu-mi un Nu mai mult decat hotarat. Printre dinti mi-a scapat si mie un Evident, nici eu n-as dansa cu unu’ imbracat in halul asta. S-a uitat putin mai ciudat la mine de cat se uitase dupa ce m-a masurat. Nu cred c-a auzit, da’ nici bine n-a dat sa bodogan in barba in fata ei. Incepui eu sa-mi cert soarta, sa ma enervez pe tenisii rupti, pe policromia hainelor, pe tata ca m-a lasat aici si mi-a permis sa simt asa umilinta si tot asa…am luat problemele de la cap la coada si apoi invers, intocmai cum ma privise verisoara de nu-stiu-ce grad indepartat cand m-a flituit. Apo m-a resemnat: Lasa, ma, e clar c-a refuzat din cauza hainelor ca ,daca eram altfel imbracat(sau macar imbracat), sigur dansa cu mine.

Pana la urma am aflat ca haina conteaza mult la om, iar asta am invatat-o peste 4 ani, acelasi loc, alte personaje, dar asta-i alta poveste. Astept o melodie sa-mi aminteasca de ea.