Cand se daramau garajele, Gabi s-a dus sa-l ajute pe un vecin. Mai tine si el o bara, mai inmaneaza o cheie, lucruri d-astea. Bun, si vine Gabi d-afara, putin cam murdar asa si ma-sa il ia cu “unde-ai fost ?!!”, “pai sa-l ajut pe Victor la garaj sa-l dea jos”, “poai de ce? ala ne-a ajutat pe noi? ia sa nu mai te duci sa-i ajuti!”. Evident ca ratiunea prea radicala a mamei nu prea mi-a suras si, cum eu cand am de zis ceva, zic, m-am bagat si eu cu un “stai ma Gabi, ca e ok sa ajuti oamenii…”. Nici n-apuc bine sa-ncep propozitia ca sare iar mama cu “da’ de ce sa-i ajute? ce ei ne-au ajutat?”. Adevaru’ e ca Victor asta e cam genu’ de vecini ce-l doresti dusmanilor, ciudat, barfitor, galagios, plin de el, etc., da’ asta nu avea nici o legatura cu actiunea lu’ Gabi. “Da’ de ce nu ma lasi tu sa vorbesc?” o’ntreb pe mama, “lasa-ma si dup-aia comentezi, deci ma Gabi, e ok sa ajuti lumea daca tu simti nevoia si-ti face placere, da’ sa nu te astepti mereu ca ei te vor ajuta in schimb. Deci nu trebuie sa fac ceva pentru cineva doar in ideea ca el iti va intoarce serviciu’, dar nici sa te astepti ca toti aia de-i ajuti sa-ti fie recunoscatori. Nu e toata lumea asa cum zice mama, dar marea majoritate e cam in halu’ asta. Bineinteles ca mama a strambat din nas si si-a mentinut punctu’ de vedere, da’ la un nivel sonor mai scazut, ceea ce’nseamna ca nu i-a convenit ca n-a avut ea dreptate, deh…femeile.
Oare chiar asa de mult ii marcheaza pe oameni ceilalti? O stiu pe mama de cand avea 25-26 de ani, atunci fiind cam primele amintiri, da’ viata si-a lasat amprenta intr-un mod ciudat asupra ei. Si nu ma refer doar la mama ci la mai marea majoritate a celor ce trec prin viata luptandu-se la cutite cu ea. Isi pierd din inocenta, din exprimare, din comunicare, din atentie. Evident ca ne iubim parintii, nu asta ar fi problema, da’ stiti cum se zice “e de preferat sa-nveti din greselile altora, ca din ale tale nu prea ai timp o viata-ntreaga”. Eu intreb din postura pushtiului naiv si visator, ce a’ncercat sa nu lase cutzitele timpului sa-l matrasheasca prea tare, un tip cu principii morale, sau …fraier cum s-ar spune 
. Deci totusi, chiar atat de mult sa te schimbe viata? Hai inteleg, evolutie, da’ evolutie sa fie. A fi rau nu mi se pare a evolua, si de ce sa permiti ca faptele altora sa te modifice in rau? Ma’ntreb : oare viata e decat un efect domino in care oamenii creeaza probleme (lor si altora) si d-aci chain reaction? Nush, poate-mi da careva o explicatie, oare de ce sa-mi permit sa involuez? Doar pentru c-am dat de un bulangiu care ma munceste la greu? Doar ca shefa e ciufuta? De cele mai multe ori cei fututi la icre vor fute la icre, pentru c-au permis sa fie loviti. Deci loviti na…putem fi, ca deh, altii lovesc, da’ au permis ca lovitura sa faca mai mult rau decat era necesar.
Stau sa ma gandesc cam care-i rostu’ unei relatii (d-asta de iubareala el-ea, sau na el-el, ea-ea, el-ele, ea-ei…in fine…fiecare cu cum poate). Sa luam exemplu pe X(x ce sa fie? femeie sau barbat? hai X sa fie femeie, si apoi alegem si Y barbat), pe la 14 ani se’ndragosteste de un tip cu cativa ani mai mare, deh, are carnet, are barba, se’mbraca de colo si de colo, in fine, nu-i iese smecheria. Acum eu ma refer la un caz mai normal asa, nu de viol la 13 ani televizat live la stirile de la 17:00, sau situatii radicale gen foamete si trafic de carte unde pimpi is parintii, etc. Pe la 16-17 ani se combina cu un tip din liceu, sta cu el mai mult timp, pe la 17-18 si-o trage pentru prima oara, estee…bucurie veselie…whatever. Se’ntampla sa nu iasa relatia prea bine si se termina cand X are 20 de ani (nu ne referim, iar, la cazuri cand o fute si pleaca). Apoi alta relatie de un an, inca una de 2, inca una de 2 si ajunge pe la vreo 25 de ani. Bun, acum sa tragem linie. Cazu’ e unu’ ipotetic cu un oarece caracter general, da’ sa nu incepeti cu “ba ca io’s altfel” sau “femeia mea e altfel”…shpaga voastra. Deci la 25 de ani X are ceva sechele clare, pen’ca ea era candva fata sensibila si, prostuta fiind, a tras concluziile care nu erau necesare, concluzii ce au pus bazele unei ideologii, unui stil de viata. Ca barbatii e asa si pe dincolo, ca cutare si cutare si cutare…si, sa nu uitam, cutare, chestii urate ce se reflecta-n caracter, mentalitate, comportament, etc. Deci X, de la virgina casta si zambitoare si bucuroasa, a ajuns la O ICS, cu rani, cu mentalitate eronata, cu principii “logice” si tot asa.
Acum Y, asta pune ochii p-o bucata pe la vreo 12-14, e dus la bagaboante de amici, rude, etc, pe la vreo 16-18, poate-o sparge pe una cand nu are chef de implicare de-i sta aia pe cap de-l enerveaza, isi formeaza o parere foarte “frumoasa” asupra femeii si o trateaza ca atare. Imi aduc aminte de fiu’ unui camatar din zona cum si-a palmuit si sutat femeia (adica a zapacit-o in bataie) pe la 1 noaptea, pe o distanta de 100 de metrii, daca nu ma-nsel. Nu stiu daca in prealabil el a facut o incalzire, printr-un bloc, pe o alee laturalnica, sau pe unde se pot aplica pumni in gura unei blondine.
Bun, repet, cazurile au fost ipotetice, dar destul de prezente. Si stau si ma uit cum, de la copilandrii aia de jucau cu putza’n tzarana sau cu papushelele, depinde de sex desi… . DEci de la copchii aia ce traiau din plin fiecare zi, se ajunge la niste zombie cu probleme, cu mentalitati ciudate, cu actiuni aiurea, etc. Deci am fost aseara la “Landmark forum” si ma uitam cam din ce pot sa creeze oamenii probleme. V-ati mira unii cam pentru ce-si fac altii probleme iar altii v-ati mira pentru ce va faceti voi probleme. Despre “Landmark Forum” alta discutie, alta data.
Deci viata…involutie sa evolutie? Parc-am scris si pe blog de discutia cu 7 cum ca ne-am naste perfecti. Se poate sa nu ne nastem perfecti, da’ societatea ne arata clar ca nu evoluam.
